Recomandarea Car Music de vineri, №19
15 Decembrie 2018, 09:36
Vă salutăm din nou, la o nouă porţie de muzică bună pentru condus, iar voi ştiţi deja că muzica bună poate fi savurată la fel de plăcut şi-n condiţiile unui sistem audio bun de casă. Totuşi, noi ne gândim în primul rând la plăcerea de condus când alegem aceste recomandări, ajunse deja la onorabila ediţie numărul 19. Şi nu contează dacă aveţi la bord un sistem audio Burmester, Bowers & Wilkins, harman/kardon, BOSE, Bang and Olufsen, sau ceva un pic mai simplu – important e să fie bun şi să placă
urechilor. Pentru că muzica sună întotdeauna mai bine într-un sistem audio mai fidel, iar plăcerea de condus e parcă şi mai mare într-o asemenea atmosferă.

Aşadar, astăzi venim cu 3
recomandări noi, iar acestea, mai
mult ca alte dăţi, sună bine
anume la sisteme audio bune,
capabile să reproducă fidel o
gamă cât mai largă de frecvenţe
de sunet, de la bass-urile adânci
până la percuţia jazz-istă!
Mai mult ca atât, astăzi începem
a folosi una din opţiunile noi de
pe platforma Apple Music în
aceste relatări, punând la
sfârşitul postării şi embed-urile
celor 3 albume menţionate, fapt
care va permite până şi celor care
încă nu sunt abonaţi la aceste serviciu de streaming să poată asculta gratuit câte 30 de secunde din fiecare piesă la o calitate de preview.

Deci, iată şi cele 3 recomandări proaspete de astăzi:
Recomandarea Electronic:
The Crystal Method – The Trip Home. 2018.

Albumul ăsta e atât de bun în condus, încât, după ce l-am descoperit, cred că l-am ascultat de vreo 7-8 ori într-o singură săptămână, fapt care se întâmplă extrem de rar. The Crystal Method e un duo american de muzică electronică (da, de această dată n-avem francezi la acest capitol), originari din Las Vegas, formaţia fiind creditată cu statutul de a fi pioneri în genul big beat, alături de The Prodigy şi The Chemical Brothers. Albumul lor cel mai renimit şi premiat e Vegas, din 1997, însă noi oricum vă recomandăm să începeţi cu audiţia acestui album din 2018, The Trip Home, mai ales dacă nu vă număraţi printre cei care-i cunoaşteţi bine. E un album plin de ritmuri intense şi creative, cu bass-uri adânci şi fin lucrate, care demonstrează încă o dată că muzica electronică bună e departe de matematica repetitivă a unor începători în ale electronicii. Un album care merită adăugat în lista de favorite şi ascultat ori de câte ori aveţi un drum lung, cu predispoziţii de condus dinamic şi tonifiant! Nu în zadar şi albumul are un drum pe copertă, dar şi o denumire sugestivă – The Trip Home!
Recomandarea Jazz:
Brian Newman – Snowboat. 2018.

Ăsta e un alt album cu o copertă care pare să fie gândită pentru automobile, însă de această dată avem un alt stil de savurare a muzicii. Jazz-ul de pe Snowboat musteşte a dolce vita americană, aşa cum se simţea ea pe străzile Manhattan-ului din New York multă vreme şi în jazz-club-urile acestui oraş, or Brian Newman vine tocmai de acolo. Adică e născut în Ohio, dar îşi petrece cariera muzicală în mare parte în New York. Cum declară de multe ori chiar Newman, marea lui plăcere e să savureze publicul şi atmosfera dintr-un jazz bar nu prea mare, de aceea cântă adeseori în clubul hotelului Gramercy Park Hotel din Manhattan. Dar să nu credeţi că Newmann e un muzician aproape anonim, rătăcit într-un mic local pe undeva. Lansările lui s-au bucurat din 1981 încoace de aprecieri remarcabile, iar colaborările au fost întotdeauna de nivel înalt, fie că e vorba de muzica jazz (Tony Bennet, Mark Murphy) sau chiar de arii cu totul neaşteptate ale muzicii, precum colaborările repetate cu Lady Gaga. Şi albumul recomandat de noi astăzi, Snowboat, are o asemenea piesă, cântată împreună cu Lady Gaga – e piesa numărul 5, ea fiind o reinterpretare a renumitei creaţii Don’t Let Me Be Misunderstood. Aşadar, o puteţi auzi şi pe Gaga în format de jazz aici. Iar albumul, per total, musteşte de ritm pozitivist, care vă trage într-o lume a lipsei de griji şi a unei atmosfere în care vă veţi surprinde bătând ritmul cu mâinile pe volan când îl veţi asculta.
Recomandarea Rock:
DeWolff – Thrust. 2018.

Albumul ăsta e unul din acele pe care-l savurăm intens şi ne decidem să vi-l recomandăm şi abia apoi ne apucăm să aflăm mai multe despre formaţia care l-a creat. Da, recunoaştem, n-aveam habar cine sunt DeWolff, dar albumul e superb de bun. Iar acum, dacă tot am aflat, v-o spunem scurt şi vouă. DeWolff e o formaţie olandeză, formată în 2007, când cei 3 membri ai ei erau doar nişte adolescenţi, însă aceştia erau inspiraţi de muzica legendelor rock precum Led Zeppelin, Jimi Hendrix sau The Doors. Se pare că scurta, dar tumultoasa lor carieră muzicală, i-a adus deja pe multe scene ale lumii, cântând la început în deschiderea concertelor unor legende precum The Deep Purple, iar Roger Grover de la Deep Purple a fost atât de impresionat de ei, încât i-a prezentat celebrului Robert Plant din Led Zeppelin. Iată că idolii lor le-au devenit repede fani, iar asta-i recomandă şi mai mult să-i descoperiţi prin audiţia acestui album. Apropo, ultimele două albume ale celor de la DeWolf, sunt înregistrate exclusiv analogic, pentru a fi cât mai aproape de sunetul clasic, iar noi trebuie să spunem că posibilităţile tehnice moderne le fac să sune chiar mai plenar decât albumele clasice. Astfel, Thrust e un mix de stil clasic de rock inspirat, transpus într-o eră modernă, cu o doză suficientă de originalitate încât să nu crezi că e un album scos de la naftalină, ci să-l percepi ca un album nou şi proaspăt, care şi-a găsit stilul propriu nou fascinant, dar care ştie să facă uz de toată experienţa muzicală a acelor legende ce-au format hard-rock-ul clasic. Savuraţi, dragilor, la un sistem audio cât mai bun!
0
2,826
GALERIE VIDEO (3 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!