(VIDEO) Road trip de familie cu Skoda Karoq, Ep. 6: Am traversat Albania şi Muntenegru. Nu repetaţi!

În ultima noastră relatare vă spuneam cât de mare ne-a fost dezamăgirea traversării unei părţi de Muntenegru, de la intrarea dinspre nord până la Budva, pe coastă. Totuşi, mai mulţi dintre voi ne-aţi relatat în comentarii despre experienţe mult mai pozitive din această ţară, semn că nu e totul aşa de rău cum ne-a părut nouă în acest road trip de familie de peste 7 mii de kilometri cu Skoda Karoq.

Şi totuşi, eram abia în Budva şi mai aveam de parcurs o distanţă onorabilă până la hotar, iar dincolo de hotar ne aştepta ceva şi mai exotic... Albania...

Dimineaţa ne trezisem devreme tare, pentru că ne aştepta un drum lung şi greu, cam cel mai lung şi mai dificil traseu pentru o singură zi din tot road trip-ul. Peste 850 km parcurşi într-o singură zi, o mare parte din ei fiind prin regiuni în care viteza medie nu avea să fie foarte mare. Aveam un hotel rezervat în următoarea seară tocmai în Atena, dar după experienţa zilei anterioare ne îndoiam că vom fi capabili să ajungem tocmai în Atena şi ne consolam cu ideea că dacă ne va părea prea lung şi dificil drumul, vom înnopta undeva în Grecia. Principalul era să traversăm Muntenegru şi Albania în această zi.

Am mers la parcarea scheletică de beton, despre care vă povestisem în relatarea anterioară, iar ziua Budva părea la fel de urât ca şi seara, doar că era mai puţin aglomerat la o oră atât de matinală.

Odată ce-am ieşit din Budva, ni s-au deschis într-adevăr nişte privelişti de coastă mai frumoase, pe care n-aveai cum să nu le admiri. Poliţiştii erau în continuare foarte des întâlniţi pe aici.

Aveam nevoie să alimentăm Karoq-ul cu diesel. Ne gândeam că e mai bine totuşi s-o facem în Muntenegru, pentru că nu ştiam care va fi starea staţiilor de după vama cu Albania. Am găsit o staţie care arăta cât de cât bine şi am făcut plinul cu diesel. Acest combustibil ar trebuie să ne ajungă deja până în Grecia.

După orăşelul Dobra Voda, dacă o iei pe drumul scurt spre vama cu Albania, acesta devine îngust de tot, încât ai imediat senzaţia că te afli într-un capăt uitat de Europă. Adeseori pe el nu încap bine două vehicule din două sensuri, aşa că traficul e nevoit adeseori să-şi cedeze reciproc trecerea. Nu lipseau nici denivelările sau gunoiul, întreg tabloul zilei de mai devreme continua cam în aceeaşi manieră, iar noi eram pe cale deja să terminăm întreaga traversare a ţării pe linia coastei maritime.

Din păcate n-am traversat cele mai frumoase regiuni muntoase ale acestei ţări, precum Lovcen şi zonele din jur.

După Krute, atunci când mai rămăseseră doar câţiva km de Muntenegru, drumul a devenit mai lat şi mai bun. Însă bucuria n-a ţinut mult, pentru că rândul până la vama Subokin era de peste 1 km. Maşinile înaintau, dar totuşi întreaga înaintare lentă şi traversarea vămii spre Albania a durat cam 1 oră, pe care am petrecut-o cu motorul în mare parte pornit, aşa cum era el dirijat de sistemul start/stop al lui Karoq. Eram tot mai puţin încrezuţi dacă vom putea ajunge tocmai până în Atena în această zi...

De îndată ce-am întrat în Albania, am văzut mult mai multe Mercedes-uri. Majoritatea vechi, dar foarte multe la număr, ceea ce adevereşte legenda că albanezii sunt nebuni după Mercedes-uri. Însă chiar de după vamă am dat şi peste un teribilism specific în trafic, cu blocaje de trafic din cauza unor obrăznicii.

Zona de după vamă e destul de verde şi frumoasă în natura sa. Însă manierele de condus au continuat cu aceeaşi agresivitate. La un moment dat am făcut dreapta pe podul Ura e Bunes din apropierea localitării Qafe. Pe pod era ambuteiaj. Şi odată cu asta – şi cerşetori. Aceştia, însă, erau extrem de insistenţi şi agresivi. Trăgeau de uşă, băteau în geam, iar în spatele nostru, un BMW X6, care le păruse lor mai cu potenţial, a fost ţinta perfectă. Au stat şi s-au rugat la geamul lui cu o insistenţă incredibilă vreme de vreo 5 minute de rând, cât durase ambuteiajul, până când cei din BMW n-au cedat şi le-au dat ceva.

La doar câteva sute de metri depărtare, s-a făcut remarcat un erou albanez din trafic. Aveam un poliţist în faţă, iar cele două benzi de pe sens se îngustau într-una. Eram pe banda stângă deja, cea din dreapta era liberă. Când banda dreaptă aproape că nu mai exista, văd în oglinda dreaptă un X6 care aleargă nebuneşte pe dreapta şi ne taie colţul de pe acostament, încercând să ne împingă pe contrasens. În faţa noastră – acel poliţist. Îl claxonez pe impertinentul cu X6 şi-l ţin pe acostament, în ciuda faptului că poliţistul era în faţa noastră. Şoferul lui X6 face o manevră se intimidare prin care vrea să se apropie şi mai mult de maşina noastră. Poliţistul din faţă nu-l opreşte deloc din obrăznicie. L-am claxonat însă în continuare, lăsându-l tot pe acostament şi cu două roţi pe asfalt, noroc că-i simţim bine dimensiunile lui Karoq. Poliţistul n-a avut altă ieşire decât să ţuruie. I-a arătat lui din baston, ne-a făcut nouă semn să trecem, însă cel din X6 i-a aruncat câteva vorbe în albaneză şi s-a mişcat mai departe în spatele nostru. Nu, din păcate poliţiştii nu se bucură de respect în trafic din partea localnicilor albanezi. Aşteptam deja continuarea istoriei cu X6-ele albanez. Eram pregătit de multe evoluţii specifice ţării, inclusesm chiar şi regimul Sport pentru reacţii maxime. Dar n-a fost nevoie. X6-ele a întors brusc spre dreapta şi a intrat în oraşul lângă care treceam, aşa că această situaţie stupidă de trafic a sfârşit aici.

Când călătoreşti cu o echipă de aventurieri la bord, mai eşti călit cu de astea, că am mai trecut prin situaţii periculoase până şi în Africa, dar când eşti cu familia, doza de pericol simţit e mult mai mare, pentru că eşti responsabil şi de siguranţa lor. Iar Albania părea deja o ţară nepotrivită pentru a fi traversată cu familia într-o vacanţă.

Drumul până la Tirana a fost pestriţat de situaţii de prudenţă sporită în trafic. Albanezii nu prea se au bine cu indicatoarele de direcţie şi de foarte multe ori frânează în mijlocul unui drum naţional pentru că vor să întoarcă la stânga şi astfel toată coloana frânează brusc. În Albania, Skoda Karoq a frânat automat de două ori, datorită acelui sistem de frânare autonomă instalat pe majoritatea modelelor moderne. Sincer, de multe ori simţi că el face o mare diferenţă în a te feri de un accident stupid şi urât.

După Tirana am avut parte de drumuri mai civilizate şi mai late, pe care se putea merge rapid. Au fost zone în care noţiunea de autostradă era ciudată, pentru că ea putea începe brusc într-un sat, printr-un semn, dar asta nu însemna că lipseau intersecţiile sau era îngrădit accesul, cum ar fi firesc. Erau de toate – şi pietoni, şi situaţii când autostrada sfârşea brusc într-un sens giratoriu. Dar totuşi, senzaţia generală era că mai la sud de Tirana e mai multă civilizaţie.

Sistemul de navigare a lui Karoq ne-a dus pe un drum mai vechi şi probabil un pic mai scurt după Fier, greşeală care ne-a pus în scenarii deocheate. În mod normal, ar fi trebuit să continuăm traseul SH8 şi SH4, însă maşina ne-a ghidat spre SH73, apoi la dreapta spre Patos şi Ballsh. Tocmai secţiunea asta s-a dovedit a fi cea mai provocatoare.

Carosabilul a început a avea repede denivelări, care s-au transformat ulterior în zone cu gropi mari şi pietriş. Aveam un sedan în faţă, care se chinuia să le treacă, până a oprit. Noi înaintam cu SUV-ul şi ne ziceam că uite aici, în Albania, chiar ne bucurăm că suntem cu Karoq.

Drumul ăsta era un fost pas montan, mai utilizat în timpurile de mai de demult, iar acum, nefiind foarte circulat, avea o calitate proastă de tot a carosabilului. Într-atât de proastă, încât s-a cam terminat şi carosabilul la un moment dar, lăsând loc doar pietrelor.

Am înaintat cu Skoda Karoq pe acele pietre. Sesizasem greşeala sistemului de navigare, dar era deja mai raţional să mergem înainte încă vreo 7 km pentru a ieşi la traseul SH4 decât să facem cale întoarsă. Şi am continuat, iar după vreun kilometru a revenit şi asfaltul.

Peste ceva timp, ne văzusem în sfârşit pe SH4, iar ăsta era chiar un drum civilizat, lat, cu carosabil impecabil. Au urmat câteva zeci de kilometri plăcuţi, prin relief plăcut, şi parcă şi traficul era mai civilizat pe aici, încât am ajuns să spunem că Albania mai la sud de Tirana este mai civilizată, totuşi.

Era cam ora 17:00 când ne apropiasem de vama cu Grecia. Deja ora 17:00, iar noi nu făcusem în total nici măcar 400 km din cei 865 km pe care-i aveam pentru ziua de azi! Într-atât de încet am putut să ne mişcăm prin Albania şi Muntenegru! Oh! Nu mai speram să ajungem în Atena azi.

Vama elenă am trecut-o mult mai repede, însă. Văzându-ne în Grecia, am răsuflat uşuraţi. Ne simţeam din nou în civilizaţie. Dar încă nu aveam parte de autostrăzi, iar cu viteza trebuia să fim foarte atenţi, întrucât în Grecia se înăspriseră drastic amenzile rutiere. Au urmat kilometri de traseu urban destul de lat şi rapid, iar relieful era tot mai frumos.

Peste vreo câteva zeci de kilometri am trecut de un orăşel, unde am făcut din nou plinul într-o staţie de alimentare, sperând că vom ieşi la autostradă cât mai repede, ca să putem recupera din kilometrii nefăcuţi. Spre bucuria noastră, autostrada a început mai devreme decât ştia sistemul de navigare, întrucât exista un segment lung nou, dar în exploatare. Am observat indicatorul verde spre Atena şi am decis să-l ascultăm pe el, nu indicaţiile navigaţiei şi n-am greşit. Ne-am pomenit repede pe o autostradă total pustie şi nouă, pe care am putut goni în linişte cu vreo 130-140 km/h, poate şi un pic mai mult din când în când.

Acum ne simţeam cu adevărat în sânul civilizaţiei! Kilometrii în sfârşit curgeau rapid, iar noi am pus un album de jazz electronic foarte ritmat şi ne prinsese o bună dispoziţie de a înainte şi a savura ţara asta şi călătoria de mai departe, dacă tot trecusem de Muntenegru şi Albania deja.

Am trecut între timp şi podul Rion Antirion, pentru care am plătit 13.30 EUR, şi am continuat intens. Am oprit doar vreo 15 minute la un scurt popas a câte un sandwich, apoi am gonit mai departe spre Atena. Apusul fusese lung şi frumos, iar alături de autostradă pe stânga, aveam aproape întotdeauna marea. A fost un episod extrem de plăcut de condus, mai ales că în sfârşit înaintam cu viteze mari, iar sporul kilometrilor ne tonifia şi mai mult, împreună cu muzica de la bord. Ne lipsiseră aceste senzaţii de condus în ultimele zile.

Goneam fără să ne mai pese de eficienţa în consum în această zi. Ne doream doar să ajungem în Atena, în hotelul pe care-l rezervasem, iar acest lucru părea să devină tot mai posibil, după ce aproape că ne împăcasem cu gândul că nu vom avea nici o şansă să ajungem acolo.

Înaintarea pe autostradă, însă, e cu totul altă poveste, astfel încât am ajuns să vedem că mai avem doar 100 km să mai gonim până la destinaţie. Iar cu 100 km rămaşi, n-aveam cum să nu mai răbdăm până la Atena. Am continuat să gonim, savurând vizibilitatea bună a farurilor LED după o zi atât de obositoare în condus, vizibilitate care se vede şi-n imaginile din vlogul de mai jos.

La intrarea din Atena am oprit să mai facem plinul odată. Iar apoi am condus prin capitala elenă până la hotelul prevăzut iniţial. Spre uimirea noastră, era doar ora 22:45! Condusesem 866 km în această zi, cu 12 ore şi 51 de minute în mişcare, nesocotind micile pauze, şi în ciuda faptului că la ora 17:00 abia ieşeam din Albania, am reuşit performanţa unei viteze medii de 67 km/h în această zi. Consumul mediu pe întreaga zi, cu tot cu staţionatul la vămi, înaintatul prin offroad şi gonitul pe autostrăzile elene, se cifrase la 6.8 litri/100 km. Noi eram fericiţi că ajunsesem cu bine şi părea c-am reuşit să realizăm incredibilul.

Cei de la hotel ne-au luat maşina şi-au parcat-o ei, iar noi am mers la restaurant, prinzându-l încă deschis pentru a comanda câte o salată Cezar după o zi atât de lungă.

Mâine urma o zi mult mai uşoară, dar incredibilă prin misiunea sa! Ne-am propus să mergem pe Creta, cu maşina, lucru destul de iraţional în esenţa sa, din cauza preţului mare la feribot şi timpului lung necesar. E mult mai logic să zbori pe Creta, nu să mergi cu maşina. Noi, însă, avem aici un road trip special, susţinut de partenerii noştri de la Petrom Moldova, aşa că urma să avem cam o săptămână pe Creta. Anume despre experienţa grecească de pe Creta vă vom relata în următorul şi ultimul episod al acestui road trip, dar până atunci vă învităm să vedeţi vlog-ul de mai jos!

Vizionare plăcută!