Au fost anunţate preţurile noului BMW X7 în Moldova! Cât va costa cel mai mare SUV BMW în ţara noastră?

Primele exemplare BMW X7 au şi fost deja precomandate, iar primele livrări nu se vor lăsa prea mult aşteptate. BMW X7 – cel mai mare SUV din gama BMW şi deschizător al unui nou segment pentru marca bavareză – e cu siguranţă unul din cele mai aşteptate modele de conaţionalii noştri. Aşa că ne-am grăbit să aflăm cât va costa noul BMW X7 în Moldova!
Noul SUV debutează doar cu motoare de 6 cilindri în linie sau de 8 cilindri în formă de V. Cea mai accesibilă motorizare va fi X7 xDrive40i, care vine cu un benzinar turboaspirat de 3.0 litri sub capotă, capabil să dezvolte 340 CP şi 450 Nm, parametri suficienţi să accelereze imensul SUV de la 0 la 100 km/h în numai 6.1 secunde. Preţul unui BMW X7 xDrive40i în Moldova va porni de la 71,300 euro cu tot cu taxe.

Amatorii de motorizări diesel vor putea opta pentru versiunea X7 xDrive30d, care vine cu un diesel de 3.0 litri sub capotă, ce livrează 265 CP şi 620 Nm. Preţul acestei motorizări diesel va porni în ţara noastră de la 75,300 euro.
Cei care vor eficienţă diesel, dar şi mai multă putere, vor putea alege motorizarea diesel quadturbo de 3.0 litri, de sub capota versiunii X7 M50d. Aceasta vine cu 400 CP la activ, 760 Nm şi un sprint de la 0 la 100 km/h de doar 5.4 secunde! Preţul acestei versiuni îşi ia startul de la 91,100 euro în Moldova.

Cei care-şi doresc spiritul performanţei puritane a unui benzinar V8, însă, vor plăti ceva mai puţin pentru motorizarea X7 xDrive50i, care vine cu un motor biturbo de 4.4 litri. Preţul acestei versiuni porneşte de la 89,600 euro, iar V8-ul lvirează 462 CP şi 650 Nm, suficient cât să-i asigure un sprint de la 0 la 100 km/h în aceleaşi 5.4 secunde.
Noul BMW X7 poate fi deja configurat şi comandat în showroom-ul BMW în Moldova, situat pe str. Bucuriei 18a în Chişinău.
0
2,142
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!