Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Automobilele redacţiei: Suzuki Ignis. Primii 1000 km şi... încă un Suzuki Ignis!

20 Ianuarie 2019 - 08:39
Ilie Toma
Cei care se întreabă cum a ajuns Suzuki Ignis în redacţia noastră, îi îndemnăm să vadă prima relatare a acestui automobil, datată cu luna octombrie. Dar în câteva cuvinte fie spus, acesta e un Suzuki Ignis în dotare absolut de bază, doar vopseaua metalizată fiind opţională. În Moldova preţul dotării de bază porneşte de la 8,500 euro, iar vopseaua opţională costă încă 350 euro.
El şi-a făcut loc în redacţia noastră ca un automobil bugetar pentru condiţii mai specifice de exploatare, urmând să fie folosit pentru sarcini mai practice şi să fie condus în special de părinţii subsemnatului, în condiţii mai de suburbii, iar din când în când, urmam s-o mai „împrumut” şi eu. Vă amintim, sub capota acestui Suzuki Ignis e montat un motor aspirat natural de 1.2 litri, cu patru cilindri în linie, de dezvoltă 90 CP şi 120 Nm.
Aşadar, la trei luni depărtare, maşina încă n-a făcut foarte mulţi kilometri – abia vreo 1,100, dar deja ne-a arătat curiozităţi extrem de interesante în exploatare.

Alegerea anvelopelor de iarnă. Bucuria costurilor mici de exploatare!

Atunci când ales acest automobil bugetar, ne-am gândit la cea mai raţională posibilă alegere. Ne doream un preţ minim de achiziţie, gardă la sol mare, motor practic cu 4 cilindri, dotări decente de siguranţă, dotări de o decenţă minimă la interior şi costuri rezonabile de exploatare. Iar la sfârşitul lunii octombrie, când adiau primele vânturi reci de toamnă, ne-am şi început a gândi la anvelopele de iarnă pentru Ignis, or, aici a venit şi prima cheltuială de întreţinere cu acest automobil.
Dimensiunea anvelopelor de pe Ignis e 175/65 R 15. Voiam nişte anvelope bune, dar la această dimensiune nu prea găseşti tocmai cele mai premium mărci prin Chişinău, aşa că ne-am orientat la ceva mai accesibil. Marca suedeză Gislaved, parte a grupului Continental, ne-a părut cea mai logică şi raţională alegere. Găsisem anvelope Gislaved EuroFrost 6 în stoc, dar peste câteva zile o companie mare, care cumpărase vreo câteva zeci de Suzuki Swift, care folosesc aceeaşi dimensiune de anvelope, a cumpărat cam toate anvelopele de dimensiunea asta din oraş. Aşa că a trebuit să aşteptăm din nou livrarea anvelopelor până la sfârşit de noiembrie, de această dată doar cu o rezervare, fără o comandă fermă prealabilă.

Între timp a nins, iar maşina noastră a stat parcată pur şi simplu câteva săptămâni. Abia când au venit anvelopele şi asfaltul fusese deja uscat, am mers să le instalăm. Marea bucurie: o anvelopă costase cam 970 lei, iar toate 4 anvelope costau cât o singură anvelopă de 18 inch de pe Skoda Karoq! Asta da, costuri de întreţinere accesibile! Cu 3,880 lei aveam 4 anvelope noi, bune, instalate pe maşină!
Cum se descurcă Suzuki Ignis pe zăpadă?

Maşina noastră e una cu tracţiune faţă, nu cu integrală, aşa că s-ar putea să vă întrebaţi cum se descurcă un asemenea samurai pe zăpadă? Ei bine, am avut deja ocazia să mergem cu Ignis şi pe drumuri înzăpezite de pădure, aproape neumblate, şi pe zăpezile masive din ultimele săptămâni şi verdictul e superb: datorită gărzii la sol înalte, a roţilor înguste şi a greutăţii proprii de doar 825 kg, Ignis e ca o mică Niva, care înaintează pe oriunde cu o uşurinţă uimitoare!
Chiar şi acolo unde zăpada parea mai adâncă decât garda la sol a maşinii, ne-am aventurat să intrăm şi, datorită greutăţii mici a maşinii ea n-are nevoie să apese prea adânc zăpada pentru a se cufunda de tot, aşa că trece pe deasupra. Şi anvelopele s-au dovedit a fi extraordinar de bune pentru preţul lor, aşa că Ignis e micuţul tănculeţ cu care poţi ajunge pe oriunde vrei prin Moldova, chiar şi fără tracţiune integrală. La vânătoare? În mijlocul câmpiilor ninse? Noi am ajuns peste tot unde ne-am pornit cu acest micuţ voinic şi maşina asta a ajuns să-mi placă anume pentru spiritul ăsta al ei super practic şi simplu.
Pot s-o conduc o dată în două săptămâni sau mai rar şi, chiar dacă stă parcată afară, adeseori cu câte o căciulă de zăpadă pe cap, o „dezgrop” când îi vine momentul, o pornim cu uşurinţă din prima cheie şi am plecat. La un moment dat nămeţii de zăpadă aproape că au acoperit-o de tot. Mi-a luat vreo 20 minute s-o curăţ de zăpadă şi să-i fac un pic de pârtie să pot ieşi cu ea, pornind-o să se încălzească între timp. Apoi am ieşit cu uşurinţă din zăpadă în marşarier şi am condus-o toată ziua.
Sistem multimedia decent, în ciuda dotării de bază

Îmi place că atunci când urc la volanul lui Ignis, nu trebuie să trec într-o epocă mai înapoiată în materie de multimedia. Maşina are un sistem multimedia mai simplu, evident, dar acesta are şi conexiune Bluetooth pentru telefon şi audio, dar şi port USB, la care se poate conecta un smartphone modern, iar de pe acel smartphone se poate reproduce orice – muzică de pe Apple Music, cărţi audio, podcast-uri sau orice alt conţinut îndrăgit de pe smartphone. Şi sistemul audio sună foarte decent. Cu un pic de reglaj al frecvenţelor joase şi înalte, sunetul rezultat e chiar tare bun pentru un asemenea segment.
Consum mediu până acum, în condiţii de iarnă

Când am ales Suzuki Ignis, ne gândeam că maşina va fi cât de cât eficientă, dacă tot e uşoară şi are un motor simplu. Dar nu speram să avem consumul pe care-l înregistrăm acum în viaţa reală! Acum, în condiţii de iarnă, cu încălziri mai lungi la rece şi condus pe zăpadă, avem o medie totală de 5.7-5.8 litri/100 km! Şi să nu credeţi că e o greşeală a calculatorului de bord. Am realimentat după kilometrii făcuţi şi calculele ne-au confirmat cifrele arătate de calculatorul de bord. E absolut fantastic!
Şi aici vă amintesc că în condiţii de toamnă aveam o medie de 4.7-4.9 litri/100 km, iar noi încă abia începem să trecem de perioada de rodaj. Dar chiar şi cu asemenea cifre, Suzuki Ignis scoate nişte cifre de consum demne de o motorizare hibridă, având în acelaşi timp o construcţie super simplă a motorului!
Observaţii

Probleme? Nu, evident, nu ne-a făcut nici o problemă. Maşina funcţionează absolut ireproşabil şi absolut la fel întotdeauna, fără nici o surpriză.

Din categoria observaţiilor în mia de kilometri parcurşi, putem spune c-am observat că după vreo 20 minute de funcţionare a motorului în condus sistemul de climatizare începe a încălzi simţitor mai cald în aceeaşi poziţie a temperaturii, şi e nevoie de obicei de ajustat un pic în jos. Dar e o chestie absolut normală la un sistem de climatizare manual, cu gradaţie mai cald/mai rece, pentru că iarna abia după vreo 20 minute toate motoarele ajung la temperatura normală a uleiului în motor.
Şi, evident, când urci la volanul lui Ignis de pe o altă maşină, simţi o izolare fonică mai precară, lucru firesc de altfel. Dar iarăşi – asta o ştiam din prima clipă.

În rest – Suzuki Ignis nu ne-a făcut nici o problemă, nici o eroare, nici un rateu. E un tănculeţ, care porneşte cu fidelitate întotdeauna şi ne duce cu fidelitate peste tot. Iar în mâinile părinţilor a vizitat şi zone rurale, şi pieţe şi toate lucrurile mai practice pe care obişnuiesc să le mai facă oamenii de generaţia a 2-a şi a 3-a.
O altă observaţie e că într-un din zile am urcat eu cu 3 camarazi de-ai noştri aventrieri la bordul lui Suzuki Ignis, iar camarazii noştri sunt oameni adulţi şi înalţi cu toţii. Ei bine, doi asemenea adulţi au încăput cu prisosinţă în spate la bordul lui Ignis, atât pe lungime, cât şi pe înălţime sau lăţime, pentru că Ignis are o siluetă care păstrează foarte mult spaţiu pentru ocupanţii spate!

Şi, cireaşa de pe tort: încă un Suzuki Ignis!

Pe asta chiar n-o aşteptam! Dar părinţii ăştia se molipsesc uşor unul de la altul. După ce unul a văzut Ignisul pentru prima dată, s-a îndrăgostit de el. S-a frământat cât s-a frământat, apoi a mers în showroom-ul Suzuki, să vadă dacă mai e vreun Ignis în stoc. Mai era ultimul din acea partidă – de dotare identică, doar că de culoare alb metalizat, tot opţională şi ea. Tatăl de 65 de ani s-a entuziasmat ca un copil de perspectiva unei asemenea achiziţii şi, fiind şi încurajat de noi să-şi urmeze acest vis, peste câteva zile primea fericit cheile de la Suzuki Ignis cel alb în showroom-ul Suzuki Moldova. Acum cei doi bunici se vor putea întâlni ca-n poveşti la sfat, ambii cu Suzuki Ignis al său, unul oranj şi altul alb, vorbind cu pasiune despre ce-i mai face maşina fiecăruia din ei.
Ignisul cel alb are abia vreo 400 km parcurşi între timp, a fost încălţat în acelaşi tip de anvelope de iarnă şi tot are un consum mediu de 5 litri şi un pic la sută! Şi bunicul proprietar al Ignisului alb e pur şi simplu încântat de maşina asta, ea venind de-a dreptul să-i înfrumuseţeze această perioadă onorabilă a vieţii sale şi să-l entuziasmeze încontinuu.
Noi zicem că Suzuki Ignis e un model atât de reuşit la preţul său de 8,500 euro, încât l-am recomanda absolut tuturor, care caută o maşină cu asemenea calităţi, descrise mai sus! Încă nu există o altă maşină de asemenea preţ în ţara noastră, care să-şi adeverească atât de mult banii plătiţi pe ea!
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (22 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter