Legenda revine: Toyota Supra a fost dezvăluită! Tot ce trebuie să ştii despre ea!

Toyota Supra e cu siguranţă cel mai aşteptat model nu doar pentru fanii Toyota, ci şi pentru toţi amatorii legendarelor sportcar-uri nipone, care au stat multă vreme la baza culturii de drifting. Încă de la primele zvonuri că Toyota ar putea reînvia numele Supra cu un model demn de legenda istoriei sale, fanii au stat cu sufletul la gură în aşteptare.
Apoi, zvonurile despre posibila sa inginerie au fost şi mai multe, odată ce pregătirile au fost confirmate de producător. Se zvonea că Supra va fi creată pe o platformă preluată de la grupul BMW şi va avea motoare bavareze sub capotă, ca parte a colaborării dintre cei doi producători.
Iar astăzi, în sfârşit a venit şi momentul adevărului. Doamnelor şi domnilor, iat-o, noua Toyota GR Supra, în „carne şi oase”!

Inginerie

Da, vorbim mai târziu de design! Haideţi să vorbim de inginerie înainte de toate. Marea veste: Toyota Supra a rămas fidelă arhitecturii sale cu motor poziţionat în faţă, longitudinal, şi cu putere transmisă punţii spate, la fel ca şi legenda clasică! Şi, la fel ca şi legenda clasică, noua Supra vine cu un motor cu 6 cilindri în linie!
Proporţiile sale îi asigură un centru de greutate coborât, un ampatament scurt şi ecartament lat, toate cooptate cu o manevrabilitate extraordinară şi o rigiditate torsională de excepţie, mai mare decât cea a supercar-ului Lexus LFA. Proporţia dintre ampatament şi ecartament e setată la „mijlocul de aur”, de 1.55, această proporţie fiind considerată ideală pentru manevrabilitatea fizică desăvârşită a maşinilor sport. Mai mult ca atât, şasiul a fost ajustat de către cei de la GAZOO Racing pe mai multe trasee provocatoare ale mapamondului, dar şi pe circuite precum Nurburgring. Pe puntea faţă Toyota GR Supra vine cu o suspensie cu dublu braţ, iar pe spate – un multilink cu 5 braţe, toate amortizoarele fiind adaptive.
Centrul de greutate a maşinii e mai jos decât cel al coupe-ului Toyota GT86, iar distribuţia greutăţii între axe este de exact 50:50. Pentru a asigura acest echilibru, motorul a trebuit mutat mai spre centrul maşinii, fapt care a generat provocări inginereşti în producţie. Roţile spate, de altfel, sunt uşor mai late decât cele din faţă, toate fiind încălţate în anvelope Michelin Pilot Super Sport.

Toate exemplarele livrate în Europa vor fi dotate cu un diferenţial activ, blocabil de la 0 până la 100%, în urma analizelor datelor de la mai mulţi senzori. Efectul simţit ar trebui să fie o precizie supremă chiar şi atunci când anvelopele ajung la limita aderenţei.
Şi acum să revenim la motor. Aşa cum spuneam, sub capota noii GR Supra se află un motor cu 6 cilindri în linie. E vorba de un motor de 3.0 litri, turboaspirat twin-scroll, cu injecţie directă şi control variabil al valvelor. Acesta livrează 340 CP şi 500 Nm, transferaţi punţii spate printr-o cutie de viteze automată cu 8 trepte, cu convertor de cuplu. Există şi o funcţie Launch Control, cu ajutorul căreia noua Toyota GR Supra poate accelera de la 0 la 100 km/h în doar 4.3 secunde. Deocamdată nu există opţiunea unei cutii manuale.
Şi acum, haideţi să recapitulăm un pic: distribuţie de 50:50 a greutăţii între axe, tracţiune spate, motor de 3.0 litri turbo twin-scroll cu 6 cilindri în linie, cutie de viteze automată cu 8 trepte. Nu aveţi nici un deja-vu? Ar trebui! Informaţiile presupuse mai devreme, despre ingineria BMW preluată pe noua GR Supra s-au adeverit. Aşadar, noul sportcar nipon foloseşte platforma noului BMW Z4, la crearea căreia au asistat şi inginerii niponi, iar motorul de 3.0 litri e unul de BMW, cutia de viteze fiind, ca şi la BMW, una de origine ZF. De fapt, noua GR Supra va avea aceeaşi ipostază a motorului ca şi motorizarea de top Z4 M40i, având acelaşi număr de cai-putere şi acelaşi cuplu maxim, dar fiind, teoretic, cu 0.2 secunde mai rapidă în accelerarea de la 0 la 100 km/h.
Şi pentru că Supra e un model al entuziaştilor în primul rând, Toyota a anunţat un număr limitat de exemplare, care va fi pus la dispoziţie în fiecare regiune a lumii. În Europa, în primul an vor fi livrate doar 900 exemplare GR Supra şi fiecare cumpărător al noului sportcar va beneficia de acces la evenimente exclusive, dedicate entuziaştilor, împreună cu surprize la ceremonia de livrare, pe care niponii încă le păstrează în taină. Primele livrări ar trebui să aibă loc în vara acestui an. Preţul modelului se aşteaptă a fi în jurul unei sume apropiate de 50 mii euro.
0
3,166
GALERIE FOTO (38 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!