Walter Rohrl a intrat în sala de faimă FIA!

O onoare imensă a fost acordată legendei germane de curse auto Walter Rohrl. La data de 30 ianuarie 2019, el a devenit unul dintre primii șoferi de curse rally care au fost introduși în sala de faimă a motorsport-ului.
Ceremonia a avut loc ieri seara, la sediul central al Federation Internationale de l’Automobile (FIA) în Paris. Născut în Regensburg, Bavaria, Rohrl (acum în vârstă de 71 ani) și-a început cariera în curse de raliu în 1968, conducând maşini pentru echipe private. Mai târziu, în 1972
a început să conducă pentru echipe ale producătorului reuşind să se stabilească în rândul elitei mondiale de piloţi. Rohrl a câștigat raliul Monte Carlo de patru ori în total, conducând patru marci diferite și a devenit campion mondial la raliuri de două ori.

În 1981 el a intrat în Campionatul German de raliuri conducând un Porsche 924, după care mai târziu, în acelaşi an el a condus un Porsche 911 în cadrul Campoinatului Mondial din San Remo.
De asemenea, în perioada anilor 1980 el a participat la dezvoltarea maşinilor Porsche, primul model fiind 964 Carrera 4. De asemenea, Walter s-a implicat în dezvoltarea legendarelor supercar-uri Porsche cum ar fi modelele: 959, Carrera GT şi 918 Spyder. Mai mult ca atât, renumitul pilot activează în calitate de ambassador al mărcii Porsche din 1993.
0
2,546
GALERIE FOTO (14 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!