Au fost anunţate modelele finaliste la titlul de World Car of the Year 2019! Suzuki Jimny şi Jaguar I-PACE, printre cele mai nominalizate!

Fanii fideli ai subiectelor lumii auto ştiu deja că în lume există două mari titluri de Automobil al Anului, râvnite de toţi producătorii. Unul din ele, numit „Car of the Year”, e decernat în Europa de multe decenii încoace. Altul e „World car of the Year” şi e un premiu mult mai nou, gândit să se focuseze spre modelele cu o acoperire mult mai globală. Ei bină, astăzi vorbim despre finaliştii celui de-al doilea premiu, care au fost anunţaţi acum.
Aşadar, la categoria generală, finaliştii pretendenţi ai marelui titlu sunt Audi e-tron, BMW Seria 3, Ford Focus, Genesis G70, Hyundai Nexo, Jaguar I-PACE, Mercedes-Benz A-Class, Suzuki Jimny, Volvo S60/V60 şi Volvo XC40. E interesant că-n listă se regăsesc două modele Volvo, după ce anul trecut marele titlu a fost câştigat de Volvo XC60, iar modelul mai compact XC40 a reuşit să ia titlul european Car of the Year. De asemenea, nu putem omite să menţionăm şi prezenţa mai multor modele electrice printre finalişti, precum Audi e-tron şi Jaguar I-PACE.
Pe lângă marele titlu, premiul mai are şi câteva categorii, la care au fost de asemenea nominalizate modelele finaliste.

Categoria World Urban Car 2019: Audi A1, Hyundai Santro, Kia Soul, Seat Arona, Suzuki Jimny. Da, offroader-ul Suzuki Jimny a fost nominalizat ca finalist pentru titlul de maşină urbană a anului!
Categoria World Luxury Car 2019: Audi A7, Audi Q8, BMW Seria 8, Mercedes-Benz CLS, Volkswagen Touareg.

Categoria World Performance Car 2019: Aston Martin Vantage, BMW M2 Competition, Hyundai Veloster N, McLaren 720S, Mercedes-AMG GT 4-door Coupe.
Categoria World Green Car 2019: Audi e-tron, Honda Clarity PHEV, Hyundai Nexo, Jaguar I-PACE, Kia Nero EV.

Şi, în fine, categoria World Car Design 2019: Citroen C5 Aircross, Jaguar E-PACE, Jaguar I-PACE, Suzuki Jimny şi Volvo XC40.

Aşadar, constatăm că offroader-ul Suzuki Jimny e nominalizat atât în lista finaliştilor pentru marele premiu, cât şi în listele la alte două categorii. Aceeaşi situaţie o observăm şi la SUV-ul 100% electric Jaguar I-PACE, preţurile căruia pentru Moldova au fost anunţate cu doar câteva zile în urmă!
Şi dacă v-au intrigat unele modele de aici, vedeţi şi câteva dintre testele drive cu unele dintre ele, pe care am reuşit deja să le facem:

» Test drive Ford Focus
» Test drive Mercedes-Benz A-Class
» Test drive Volvo XC40
0
548
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!