GENEVA 2019: Bugatti La Voiture Noire - cea mai specială bijuterie franceză

Producătorul francez Bugatti este renumit în toată lumea grație modelelor sale performante și absolut speciale. Modelele lansate de francezi rareori ajung să fie produse în doar câteva sute de exemplare, iar producătorul nu ezită să lanseze ediții limitate la doar câteva unități. Noul Bugatti La Voiture Noire este, însă, și mai special.
Denumirea noului model, construit într-un singur exemplar, este inspirată de la coupe-urile legendare Bugatti 57SC Atlantic, produse în doar 4 unități. Unul dintre acele coupe-uri a fost construit pentru Jean Bugatti, cel de-al treilea fiu al lui Ettore Bugatti. Coupe-ul de culoare neagră a fost numit La Voiture Noire, sau „Automobilul Negru”. Acesta a fost pierdut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și nu a fost găsit nici în prezent.
Noul hyper-car unic poartă, astfel, denumirea neoficială a coupe-ului 57SC Atlantic. Bugatti La Voiture Noire este destinat lui Ferdinand Piech, fostul președinte executiv și președintele consiliului de supraveghere al Grupului Volkswagen în diferiți ani. Valoarea noii bijuterii franceze constituie circa 17 milioane dolari SUA.
Din punct de vedere tehnic, însă, noul La Voiture Noire este similar supercar-ului Chiron. Bijuteria unică este propulsată de aceeași unitate W16 cu 1,500 CP la activ. Totodată, modelul beneficiază de o caroserie și o nuanță absolut unice.
0
2,342
GALERIE FOTO (7 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!