Proprietarii de automobile electrice sunt invitaţi! La 5 martie se va inaugura prima staţie de încărcare a automobilelor electrice la METRO 1

Infrastructura staţiilor de încărcare a automobilelor electrice începe să capete contur în Moldova, inclusiv datorită unor iniţiative admirabile.
La 5 martie, ora 10:00, va fi inaugurată prima staţie trifazată de 22 kW şi 32 A din Moldova. Unei asemenea staţii noi îi spunem de obicei staţie cu încărcare rapidă, întrucât majoritatea electromobilelor pot fi încărcate până la 80% în aproximativ 1 oră sau chiar mai puţin.
Noua staţie va fi localizată pe teritoriul magazinului METRO 1, situat pe str. Chişinăului, 5, în Stăuceni, şi va putea încărca simultan două automobile electrice, fiind compatibilă cu toate tipurile şi modelele actuale de electromobile. Staţia va fi disponibilă pentru toţi proprietarii de automobile electrice! Iar proprietarii acestor automobile sunt invitaţi şi la evenimentul de lansare din 5 martie, cu începere de la 10:00. Aceştia vor putea să testeze direct noile prize, dar şi să împărtăşească experienţele proprii de a fi printre primii oameni din Moldova care exploatează deja automobile electrice!
Stația de încărcare a automobilelor electrice a fost instalată la magazinul METRO 1 datorită unui parteneriat strategic inițiat de UNDP Moldova în cadrul Proiectului „Oraşe verzi durabile” Green City Lab. Până la finele acestui an se planifică instalarea a încă două stații de alimentare a automobilelor electrice în rețeaua magazinelor METRO.
0
3,163
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!