Skoda anunță planuri mărețe pentru următorii 4 ani: vor fi lansate 30 modele noi

Oficialii Skoda au anunțat planurile sale mărețe pentru următorii 4 ani, conform cărora, până în 2022 constructorul din Mlada Boleslav va lansa nu mai puțin de 30 modele noi! Anunțul vine după ce Skoda a înregistrat vânzări record în anul 2018.
Anul trecut a fost unul de succes remarcant pentru producătorul ceh, fiind comercializate peste 1.25 milioane de automobile, ce constituie o creștere procentuală de 4.4 la sută, comparativ cu anul precedent. Un succes enorm a fost înregistrat de cehi în clasa SUV-urilor cu noile KODIAQ și KAROQ. Crossover-ul compact KAMIQ vine doar să fortifice poziția producătorului pe piață.
În anii ce urmează, Skoda își va diversifica gama de modele, urmând să fie lansate versiuni mai speciale a modelelor existente, precum viitorul KODIAQ Coupe, versiuni cu propulsie electrificată, dar și electromobile și modele absolut noi. Pentru a atinge scopul anunțat de lansare a 30 modele noi până în 2022, Skoda a investit circa 500 milioane euro pentru modernizarea uzinilor sale, iar în următorii ani vor fi investite circa 2 miliarde de euro pentru dezvoltare.
0
1,440
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!