Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Gata cu ambuteiajele în intersecțiile din Chișinău? Primăria a instalat semafoare inteligente!

19 Aprilie 2019 - 10:03
Redacţia PiataAuto.md
Mai multe semafoare inteligente au fost instalate în 21 intersecții din Chișinău. Semafoarele dispun de conexiuni GSM/3G și permit monitorizarea traficului în timp real. Noul sistem este capabil să monitorizeze traficul rutier și să dirijeze transportul automatizat în dependență de numărul vehiculelor ce circulă în intersecție.

Proiectul are ca scop fluidizarea traficului rutier în mai multe intersecții din Chișinău. Noile semafoare dispun de iluminare de tip LED și conexiuni GSM/3G, fiind dotate cu dispozitive de colectare a datelor în timp real. Sistemul de dirijare este unul adaptiv, capabil să monitorizeze starea traficului din intersecție, acționând în orele de vârf sau în cazul producerii accidentelor în intersecții sau în preajma acestora pentru o fluidizarea traficului – de exemplu, sistemul poate extinde timpul fazei de culoare verde pentru una din direcțiile intersecției, unde este depistat un număr mai mare de automobile.

Potrivit primarului general interimar, Ruslan Codreanu, proiectul este lansat în regim de teste. Pe parcursul următoarelor săptămâni autoritățile urmează să modernizeze alte 66 semafoare din 10 intersecții din capitală, care vor fi dotate și cu 42 obiective pietonale LED cu cronometru.

Primăria capitalei a menționat, că în cadrul proiectului este prevăzută modernizarea tuturor intersecțiilor din Chișinău și dotarea acestora cu semafoare noi și, după caz, inteligente. Pentru realizarea proiectului din bugetul municipal au fost alocate 2 milioane lei pentru lucrările ce urmează să fie executate pe parcursul anului curent.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter