Lincoln a pregătit un SUV compact de lux pe baza noului Ford Focus cu motor de Mustang

Lincoln prezintă în premieră noul Corsair, cel mai compact crossover din gamă, dezvoltat pe platforma noii generații Ford Focus. La nivel estetic, noul Corsair se inspiră mult de la modelul superior Aviator și vine să substituie modelul MKC, care nu s-a bucurat de succes prea mare pe piața americană.
Noul Lincoln Corsair are la bază platforma modulară C2, cu care a debutat cea de-a patra generație Ford Focus, dar și noul crossover Kuga. SUV-ul premium din gama americanilor a preluat limbajul stilistic pornit de Aviator, cu un calandru masiv și elemente exterioare rotunjite.
Modelul va fi disponibil cu benzinarele turboaspirate cu 4 cilindri din seria EcoBoost: pentru versiunea incipientă este rezervată unitatea de 2.0 litri, ce livrează 254 CP și 373 Nm, iar în variantele de top Corsair va avea sub capotă motorul, disponibil și pentru Ford Mustang, despre care am relatat mai devreme, de 2.3 litri, însă în cazul crossover-ului benzinarul respectiv dezvoltă 284 CP și 420 Nm. Ambele motoare se cuplează doar la cutia automată cu 8 rapoarte, ce transmite cuplul pe ambele punți prin intermediul sistemului de tracțiune integrală part-time.
Versiunile de top vor alinta șoferul și pasagerul din față cu scaunele Perfect Position, cu reglaje electrice în 24 direcții. Opțional clienții vor putea bifa sistemul audio Revel cu 14 difuzoare, sistemul multimedia SYNC 3 cu ecran tactil de 8 inch, conexiuni Apple CarPlay, Android Auto și Wi-Fi. Potrivit producătorului, pasagerii din spate vor beneficia de un confort suprem grație spațiului imens rezervat pentru picioare, ce depășește chiar și spațiul oferit la bordul SUV-ului imens Mercedes-Benz GLS.
Printre tehnologiile inovative disponibile pentru noul Corsair se enumeră sistemul Lincoln Way, prezentat de o aplicație instalată în smartphone-ul proprietarului, capabilă să afișeze datele tehnice a crossover-ului, dar și să aibă rolul unei chei digitale, care poate acționa lacătul centralizat și să pornească motorul. Sistemul este capabil să salveze circa 80 de setări individuale pentru fiecare deținător a aplicației conectate la crossover, printre care poziția scaunelor, pedalelor și oglinzilor.
0
334
GALERIE FOTO (36 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!