Premieră: Aurus prezintă decapotabilele dezvoltate pe baza sedanului Senat
30 Aprilie 2019, 13:33
Aurus dezvăluie noile decapotabile dedicate Paradei Victoriei din 9 mai. Noul model, dezvoltat pe baza sedanului Senat, a fost dezvăluit în premieră pentru presa rusească. În acest an decapotabilele vor participa
la ceremonia dedicată sfârșitului celui de-al Doilea Război Mondial, substituind decapotabilele ZiL-41041.

Aurus a prezentat 3 automobile decapotabile, dezvoltate pe baza
berlinelor Senat. Modelele noi au fost dezvoltate timp de 2 ani cu scopul de a participa la Parada Victoriei ce are loc anual în Rusia la 9 mai, iar inițial decapotabilele au fost planificate cu 4 uși, unificate la maxim cu versiunea de serie în caroserie sedan.
Ulterior, însă, a fost luată decizia de a dezvolta decapotabile clasice cu 2 uși: noul model dispune de podea și praguri fortificate, iar locul portierelor față a fost preluat de cele noi, mai mari
în dimensiuni. Acoperișul pliabil textil este acționat electronic.

Precum și predecesorii, noua decapotabilă dedicată paradei
a fost lipsită de scaunul pentru pasagerul față, aici urmând să fie transportați oratori, în picioare.
. Celelalte elemente de la interior și cele de control au rămas neschimbate, însă decapotabila dispune de un regim special de condus, ce limitează viteza la 20 km/h, și setează propulsorul, cutia automată și suspensia pentru
un regim lejer de condus. Unitatea de propulsie V8 de 4.4 litri și cutia automată cu 9 rapoarte au rămas aceleași.

Debutul public al noilor decapotabile
Aurus va avea loc la 9 mai curent. Potrivit informațiilor distribuite de presa rusească, Aurus pregătește și o versiune de serie pentru decapotabila prezentată, fără a specifica, însă, termenii apariției pe piață.
PiataAuto.mdRedacţia PiataAuto.md
0
1,847
GALERIE FOTO (4 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!