Renault dezvăluie detalii tehnice despre primul SUV coupe din gamă - Arkana
12 Aprilie 2019, 08:41
Renault a dezvăluit primele imagini și informații oficiale despre primul SUV coupe din gamă în 2018 – noul model a fost prezentat în calitate de concept, iar francezii nu au oferit detalii despre substratul tehnic și nu au dezvăluit
designul interior al noului model. Între timp a fost prezentat modelul Samsung XM3 Inspire – fratele lui Renault Arkana, destinat pieței din Coreea de Sud, care dispune de un design și siluetă similare, cu mici actualizări.
La moment se cunoaște doar că versiunea sud-coreeană va avea sub capotă unitatea turbodiesel 1.5 dCi cu 95 CP la activ, iar în aceste zile francezii au venit cu detalii tehnice pentru modelul Arkana, destinat pieței din Rusia.
Prima piață de lansare pentru Renault Arkana va fi cea din Federația Rusă. Francezii au dezvăluit un set de informații tehnice pentru noul model, o parte dintre care va fi actuală și pentru versiunea europeană a acestuia, care va ajunge, respectiv, și în Moldova.
Pentru a crea cel mai accesibil SUV coupe din clasă, francezii au utilizat o parte din tehnologiile concernului deja existente, Arkana fiind un model apropiat tehnic de SUV-ul Renault Duster, comercializat în Federația Rusă. Totuși, reprezentanța rusească Renault a informat, că Arkana are la bază o platformă nouă, probabil,
derivată din cea utilizată de Duster, iar 55% din componentle noului SUV sunt absolut noi.

Sub capota Renault Arkana se va situa noua unitate turboaspirată pe benzină, TCe 150, cu 150 CP la activ, dezvoltată de specialiștii Renault-Nissan în colaborare cu cei de la
Daimler. Motorul se va cupla la transmisia cu variație continuă X-Tronic și sistemul intelectual de tracțiune integrală (versiunile incipiente vor dispune de tracțiune doar pe puntea față). Servodirecția este una electrică, absolut nou, ce promite un confort mai mare în utilizare, dar o precizie mai bună.
Suspensia față este una de tip McPherson, pe când cea spate – multilink, ce promite un caracter mai sportiv SUV-ului, chiar și în cazul versiunilor cu tracțiune exclusiv pe puntea față. Totodată, Renault Arkana pentre piața rusească va fi capabil și pentru escapade în offroad, având o gardă la sol de 205 mm.
Pentru moment acestea sunt toate informațiile despre Renault Arkana dedicat pieței din Rusia. Cel mai probabil, premiera oficială va avea loc în următoarele luni, iar în luna
septembrie SUV-ul coupe ar putea marca premiera europeană la Salonul Auto de la Frankfurt – versiunea destinată Europei va dispune de un design ușor restilizat, dar și un substrat
tehnic mai performant, care să corespundă normelor europene. Unitatea pe benzină TCe 150, însă, cu siguranță va fi disponibilă și pentru clienții europeni.
PiataAuto.mdRedacţia PiataAuto.md
0
4,558
GALERIE FOTO (21 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!