Volkswagen prezintă varianta actualizată a utilitarei Transporter T6.1 - aceasta primește o versiune 100% electrică

Volkswagen dezvăluie imagini și primele detalii despre noul Transporter facelift – versiunea utilitară a seriei de monovolume actualizate T6.1. Precum și celelalte monovolume din seria T6.1, noul Transporter facelift a beneficiat de un substrat tehnic puternic modernizat și un aspect exterior actualizat în conformitate cu limbajul stilistic corporativ Volkswagen.
Precum și monovolumul Multivan, noul Transporter a primit faruri mai înguste, o bară de protecție față nouă, și un calandru modificat. Servodirecția hidraulică a fost înlocuită cu una electrică, iar acest fapt face posibilă acum echiparea noului Transporter facelift cu toate sistemele de siguranță activă și asistenți electronici din dotarea Volkswage, printre care și asistentul Trailer Assist, menit să simplifice mersul în marșarier cu remorca.

La baza banchetei celor doi pasageri de la bordul Transporter facelift își poate face loc un compartiment adițional de depozitare cu o priză electică de 230 volți. Spațiul dedicat încărcăturilor are o lungime de 2450 mm, ce poate fi extinsă până la 2800 mm prin rabatarea banchetei pasagerilor pentru versiunea standard, și de la 2900 mm la 3300 mm în cazul versiunii cu ampatament mărit.
Monovolumul entry-level are incluse mai multe sisteme, oferite anterior opțional sau în versiunile superioare, precum oglinzile retrovizoare exterioare ajustate și încălzite electric, geamuri acționate electric, sistem audio cu conexiune Bluetooth și iluminare ambientală LED.

Lista motorizărilor Volkswagen Transporter T6.1 include unitatea turbodiesel 2.0 TDI, oferită în patru variante de putere (90, 110, 150 sau 199 CP). Pentru versiunile de 150 și 199 CP este disponibil sistemul de tracțiune integrală 4Motion. În premieră monovolumul utilitar va putea fi achiziționat cu sistem de propulsie 100% electrică, cu un motor de 112 CP la activ, alimentat de la un set de baterii capabil să-i asigure o autonomie de până la 400 km, conform standardului NEDC.
0
1,574
GALERIE FOTO (2 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!