A început producția Mercedes-Benz EQC, SUV-ului 100% electric german! Care este prețul?
7 Mai 2019, 10:01
Mercedes-Benz a lansat producția primului SUV 100% electric din gama sa – EQC. Clienții din Germania
și partea de vest a Europei pot plasa comenzile pentru noul electromobil începând cu ziua de 6 mai,
iar germanii au dezvăluit prețurile și datele tehnice complete despre versiunile disponibile.
Inițial Mercedes-Benz va fi disponibil într-o singură motorizare – EQC 400 4MATIC. Versiunea respectivă presupune dotarea SUV-ului cu două motoare electrice, câte unul pe fiecare punte, cu o putere cumulativă de 408 CP și 760 Nm cuplu maxim, sau cu 5 Nm mai puțin, decât se anunța anterior. Germanii nu au specificat, însă, și cauza diferenței de putere.
Motoarele sunt alimentate de la un set de baterii cu o capacitate de 80 kWh, capabile să asigure o autonomie de până la 471 km, însă aceste date sunt valabile pentru sistemul de evaluare NEDC, deci nu prea apropiat de condițiile de exploatare reale. Totodată, indicile "400" din denumirea versiunii
sugerează o autonomie reală de circa 400 km cu un singur "plin".

Versiunea de lansare are și un nivel de opționale decent, precum sistemul multimedia de ultimă generație MBUX cu două ecrane imense de 10.25 inch, inclus standard. Opțional clienții
pot opta pentru pachetul de modificări exterioare AMG (1,607 euro) și picanterii sport la interior (1,083 euro), precum și complexul de sisteme Autonomous (2,297 euro), ce include un cruise-control adaptiv și sistem de frânare automată de urgență.
Prețul de start constituie 71,281 euro în Germania, cu toate taxele incluse, iar programul de subsidiere de stat la achiziția unui electromobil va asigura
un preț mai atractiv. Versiunea specială EQC Edition 1886, prezentată cu câteva săptămâni mai devreme, are un preț de pornire de 84,930 euro.
Pe lângă acestea, clienții vor putea opta pentru o garanție extinsă și service autorizat ceva mai special, precum programul de deservire tehnică cu livrare, la bifarea căruia angajații reprezentanților oficiale preiau de sine stătător electromobilul pentru deservirea tehnică planificată, după care livrează electromobilul înapoi proprietarului la locul indicat.
Un serviciu mai special pentru viitorii proprietari EQC poartă denumirea Holiday Mobility, ce permite închirierea unui alt model Mercedes-Benz, dotat cu propulsor tradițional cu combustie internă, pentru călătorii în regiuni cu o infrastructură mai puțin dezvoltată pentru electromobile.
Producția a început la uzina germanilor din orașul Bremen, unde în prezent sunt produse modelele din clasa C, inclusiv SUV-urile GLC și GLC Coupe. Până la finalul anului producția EQC urmează să înceapă la uzina germanilor din Beijing, SUV-ul urmând să se lanseze în China și SUA.
PiataAuto.mdDenis Godorozea
0
2,531
GALERIE FOTO (12 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!