Automobilele redacţiei: Skoda Karoq a trecut de 50,000 km parcurşi! Cum se simte? Cât consumă? Cât costă întreţinerea?

Skoda Karoq are parte cu siguranţă de cea mai intensă exploatare în redacţia noastră. La nici un an de la achiziţie a reuşit să treacă deja de 50 de mii de kilometri parcurşi, iar dacă e să fim mai exacţi – odometrul ei a depăşit deja cifra de 53,300 km. Asta se datorează şi navetelor frecvente pe care le face în interiorul ţării, dar şi câtorva călătorii lungi în afara ţării pe care le-a făcut în această perioadă.
Aşadar, când un automobil cumpărat nou ajunge la 50 mii kilometri parcurşi poţi deja să-ţi formezi concluzii solide despre cum se simte el în exploatare, despre cât de fiabil este, despre ce costuri în generează şi, desigur, poţi declara convins dacă ai făcut sau nu alegerea corectă când l-ai cumpărat.

Vă reamintim, Skoda noastră e un Karoq în motorizare de top 2.0 TDI de 150 CP 4x4, dotată cu cutie automată DSG cu 7 trepte. Exemplarul nostru este şi foarte generos dotat, iar în aceste 50,000 km ne-am convins încă o dată cât de important este, totuşi, să ai o maşină generos echipată. Sincer vorbind, e chiar mai important decât dimensiunea maşinii. Foarte mulţi ne întreabă de ce n-am ales un Kodiaq mai mare în loc de Karoq, iar răspunsul nostru iniţial era simplu: „pentru că am preferat o maşină mai compactă dar mai generos echipată, decât una mai mare şi mai slab echipată şi pentru că nu avem de fapt nevoie de o maşină atât de mare ca şi Kodiaq pentru specificul de exploatare al lui Karoq”. Ulterior, aveam să realizăm cât de mult adevăr se conţinea în acest răspuns iniţial şi cât de multă satisfacţie în exploatare îţi aduc acele dotări opţionale pe care la început parcă a-i ezita să le bifezi.
Cât consumă

Despre cifrele de consum v-am mai spus multe în relatările anterioare, relevându-vă atât cifrele de exploatare intensă, cât şi cele din călătorii mai lejere. Dacă vorbim de regim pur urban, consumul real al lui Skoda Karoq oscilează în jur de 6.6-7.7 litri/100 km, cu funcţia de start/stop activată, adică să-i permiteţi motorului să se deconecteze cât staţi în ambuteiaje. Apropo, Karoq e suficient de inteligent încât, atunci când viraţi tare roţile în aşteptarea momentului de a face o manevră, nu va deconecta motorul, intuind că urmează o manevră sensibilă la reacţie mai promptă din partea maşinii.
În regim de călătorie intensă pe autostrăzi de mare viteză, munţi, drumuri cu trafic şi zero grijă de consum, în relatarea în care vă povesteam despre călătoria până la Geneva şi înapoi, vă spuneam că am obţinut o medie globală de 6.8 litri/100 km, după peste 5,100 km parcurşi.
Vara trecută, într-un road trip lung prin Europa centrală şi cea Balcanică – o călătorie mult mai lejeră în ritm – Karoq-ul redacţional indicase un consum global de 6.3 litri/100 km.
Însă, atunci când merge prin Moldova cu viteze extraurbane mai mici, cifra de consum scade şi mai mult. O medie frecventă se încadrează între 5.3 şi 5.7 litri/100 km. Iar în unele zile, când ai dispoziţie de a merge şi mai lejer, poţi bate şi noi recorduri. Mai jos e şi o poză cu cifra de consum dintr-o asemenea zi, obţinută prin Moldova, în regim extra-urban: 4.7 litri/100 km. Pe un SUV, cu tracţiune integrală! Noi suntem extrem de fericiţi de acest eficienţa lui Skoda Karoq 2.0 TDI 4x4!
Cât costă întreţinerea?

Aici vom fi la fel de sinceri şi vă vom arăta în continuare preţurile reale pentru deservirea tehnică la service-ul oficial Skoda. Paradoxal sau nu, dar vizitele la service-ul Skoda sunt mai costisitoare decât vizitele la service cu sedanul premium pe care-l avem în redacţie. Pe de o parte, acolo avem tracţiune spate, nu integrală, şi nu e SUV. Pe de altă parte, aici e un motor diesel, nu unul pe benzină, iar asta înseamnă de obicei un pic mai mult în costuri. Dacă am compara un SUV al aceleiaşi mărci premium (avem preţurile pentru deserviri de la un test drive comparativ), atunci am ieşi cam la aceleaşi costuri cu Karoq.
Aşadar, prima deservire tehnică a lui Karoq, la 15,000 km, a costat 5,247 lei cu tot cu AdBlue adăugat. Ulterior, a doua deservire tehnică, la 30,000 km, care a mai adăugat şi schimbul filtrului de combustibil, a costat 6,389 lei cu tot cu lichidul AdBlue adăugat.

Între timp, am mai făcut o deservire tehnică, la 45,000 km, despre care încă nu v-am relatat. Ea a costat 4,653 lei – mai puţin de această dată, pentru că i-am rugat pe cei de la service să nu ne mai adauge lichid AdBlue. Am găsit câteva staţii Petrom Moldova care îl au la pompă, la preţ de 8.99 lei/litrul.
Aşadar, de la 0 la 53,000 km costurile totale de întreţinere tehnică au fost de 16,289 lei. Alte cheltuieli neprogramate nu am avut, decât pe lichide consumabile, gen lichid de parbriz, AdBlue de la pompă, etc.

Probleme tehnice?

Nu, nici una majoră. A existat doar una minoră – cea despre care v-am mai relatat anterior, cu butonul de ajustare a oglinzilor exterioare. Iarna de mai multe ori oglinzile nu răspundeau la ajustările dorite, după care reporneau. De când avem timp mai cald afară, problema pare să fi dispărut.
Cei de la Skoda Moldova, însă, ne-au comandat prin luna martie setul de comenzi noi pentru oglinzi, pe garanţie, pentru a ni le schimba. În momentul diagnosticării, cei de acolo au zgârâiat o piesă alăturată butonului. Ne-au arătat-o chiar ei, cu scuzele de rigoare, menţionând că au şi comandat una de înlocuire şi ne-o vor înlocui de asemenea gratuit. Între timp, am fost sunaţi că setul cu buton a sosit, a doua piesă încă nu. O aşteptăm şi pe a doua pentru a face o singură vizită. Oricum, butonul nu mai indică acum acea problemă, deci nu e nimic acut pentru noi.

Cum se simte?

Ca un automobil ales inspirat. Nu am regretat nici o clipă alegerea făcută. Ba dimpotrivă, lipsa oricăror probleme tehnice ale maşinii în aceste 53,000 km ne sporeşte tot mai mult respectul faţă de Karoq şi faţă de marca Skoda în general.
Dar plăcerea adevărată a exploatării vine din acele lucruri bine gândite în inginerie, în design, în habitaclu, în sistemul multimedia. În zilele noastre, când atâtea se învârt în jurul unui smartphone inteligent, sistemul multimedia al unei maşini noi e mai important decât tindem să credem uneori la prima vedere. Pentru că ai toate aceste funcţii, care-ţi fac viaţa uşoară, la bord, integrate deodată cu maşina. Mai ales pentru noi, cei un pic mai tineri la minte şi la spirit, mai deschişi un pic spre tehnologii, e păcat să nu ai la îndemână atâtea posibilităţi moderne într-o maşină.

Am mai spus, lui Karoq nu-i ajunge doar calitate a sistemului audio standard, iar maşina noastră are o singură dotare despre care regretăm că-i lipseşte – sistemul audio CANTON, de top la Skoda. Cel de bază are un sunet prost, n-am cum s-o spun altfel. Se poate convieţui cu el, se poate accepta, dar nu se ridică nici pe departe la înălţimea posibilităţilor pe care le oferă sistemul multimedia. Când trec la volanul lui C-Class, de exemplu, cu un sistem audio standard şi acolo, am un extaz acustic, or, acolo, e un sistem extraordinar de bun, venit de la Harman în dotarea aia de bază.
Şi, dotările alea opţionale, aşa cum spuneam la început, fac cu adevărat viaţa plăcută la bordul acestui exemplar Karoq. Copilul meu e fericit de încălzirea banchetei spate întotdeauna iarna. Şi-o include cu satisfacţie şi spune de multe ori că în Karoq e mult mai confortabil în spate decât în C-Class. Karoq are şi o cotieră lată şi foarte comodă, dar şi spaţiu extrem de generos pe toate dimensiunile pe bancheta spate.
De asemenea, în călătorii lungi folosim des portul USB din spate, dar şi priza opţională de 230 V, mai ales pentru laptop. Detaliu aparent mic, dar se dovedeşte a fi foarte util. Scaunele faţă au o formă mai anatomică, tot opţională, care ne face călătoriile până şi de 1,200 km într-o singură zi plăcute şi neobositoare. Chiar dacă reglajele sunt mecanice – se poate regla cam orice pentru ambii ocupanţi din faţă, inclusiv suportul lombar.

Farurile full LED, opţionale şi ele, sunt superbe şi întotdeauna spunem, de vreo 5 ani încoace, că farurile full LED sunt printre opţionalele care-şi merită cel mai mult banii, prin felul în care luminează drumul. Camera spate şi senzorii de parcare – sunt opţionale care în zilele noastre sunt aproape obligatorii. Hayonul acţionat electric n-ar fi obligatoriu pentru mine, dar trebuie să recunosc că e plăcut cu acel buton, pe care-l apeşi. Plus că poţi să-l închizi şi să-l deschizi de la cheie. Iar sistemul keyless go – ne permite să apucăm direct mânerul maşinii şi maşina să se deschidă, fără să scoţi cheia din buzunar, apoi să porneşti motorul fără a pune cheia în contact. Nu e absolut necesar, dar e plăcut.
Din opţionale, e extrem de plăcută încălzirea volanului iarna, asta chiar îţi bucură mâinile în dimineţile geroase. Podul tapisat cu negru şi pielea bej a interiorul e de asemenea foarte plăcută. Bancheta spate VarioFlex – adică despărţirea ei în trei segmente independente care pot culisa înainte şi înapoi şi se pot plia individual – o folosim mai specific. La drept vorbind nimeni nu-şi dă scaunul mai în faţă, toţi aleg poziţia cea mai în spate posibilă. Să muţi un segment mai în faţă are sens doar dacă vrei să creezi mai mult loc în portbagaj. Însă plierea individuală ne e mai utilă – segmentul din mijloc joacă rol de cotieră când îl pliezi, iar plierea a două segmente o facem uneori când vrem să transportăm bicicleta copilului pentru o plimbare. Tot zic, însă, c-ar fi nevoie să cumpăr un element de ăla de fixare a bicicletei fie pe acoperiş, fie pe spate. Poate ajung într-o zi.
Iar cel mai bun răspuns la „cum se simte” l-am conştientizat într-o altă discuţie într-o zi, când ne întreba cineva dacă n-o vindem aproape de 100 mii km, adică aproape de expirarea garanţiei. I-am zis: „s-ar putea, cine ştie, însă dacă am vinde-o – am cumpăra tot un Karoq nou, cu aceeaşi motorizare şi la fel de bine dotat, şi i-am adăuga doar un sistem audio CANTON.”
1
1,791
GALERIE FOTO (20 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
TESTE DRIVE DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!