BMW a reconstruit faimosul concept pierdut Garmisch pentru Concursul de Eleganță Villa d’Este
28 Mai 2019, 11:18
O altă operă de artă, dar de această dată cu 4 roți, prezentată cu sigla BMW în cadrul Concursului de Eleganță Villa d’Este din acest an este conceptul reconstruit BMW Garmisch, prezentat pentru prima dată în cadrul Salonului Auto de la Geneva în primăvara anului 1970, dar care s-a pierdut și nu a putut fi recuperat până în prezent.
Pentru evenimentul din acest an BMW a pregătit o replică a conceptului maginific Garmisch din 1970, denumit în cinstea stațiunii de schi Garmisch din munții Alpi. Conceptul original a fost elaborat de atelierul Bertone, dar a fost pierdut la scurt timp după premiera din cadrul Salonului Auto de la Geneva, fără a fi recuperat ulterior.
Precum și modelul prezentat acum aproape 50 ani, noul Garmisch a fost construit pe baza modelului BMW 2002 TIi și repetă cu preciziile liniile și elementele de design atribuite de atelierele Bertone, Italdesign și Pininfarina, inspirate din coupe-urile emoționale ale anilor 1960-1970. Importanța conceptului în istoria
companiei bavareze este una incontestabilă, de altfel, iar asta pentru că anumite forme și direcții de design pornite de BMW Garmisch au fost ulterior preluate de prima generație BMW Seria 5.
Noua replică, care însă nu cedează teren în fața coupe-ului original, a fost elaborată de specialiștii BMW Group Design și BMW Classic și produsă la Torino, unde a luat naștere primul concept cu aceeași denumire. Coupe-ul original fiind indisponibil, designerii
s-au inspirat din pozele alb-negru cu modelul clasic, ce a fost și unica sursă disponibilă de inspirație pentru a reconstrui faimosul concept. Calitatea materialelor și reconstrucția amănunțită a elementelor de la bord a fost asigurată de participarea designerului
Marcello Gandini, care a pus bazele conceptului original de acum 50 ani.

Mai jos am pregătit o galerie foto pentru a savura din plin reconstrucția modernă a conceptului clasic.
PiataAuto.mdDenis Godorozea
0
1,932
GALERIE FOTO (63 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!