Jaguar Land Rover dezvoltă un sistem revoluționar de siguranță activă cu notificări tactile pentru șofer

În ultimii ani tehnologiile din industria auto au simțit un asalt imens în dezvoltare, or automobilele devit din ce în ce mai tehnologizate din toate punctele de vedere, fie că vorbim de sisteme de propulsie electrificate, care de curând au devenit cu adevărat accesibile, fie că ne referim la sistemele de infotainment tot mai integrate și sistemele de siguranță activă care în doar câțiva ani vor exclude în totalitate accidentele rutiere soldate cu decese sau traumatisme.
Este și cazul celor de la Jaguar Land Rover, care au inventat un sistem de siguranță revoluționar, dar care nu se grăbește să excludă din ecuație șoferul din spatele volanului în timpul condusului, așa cum o fac cele mai noi tehnologii de prevenire a accidentelor, care pot frâna automat și, mai nou, pot chiar ceda trecerea vehiculelor serviciilor de urgență, precum în cazul sistemului prezentat cu noua Skoda Superb facelift.
Tehnologia dezvăluită de Jaguar Land Rover este pe cât de rovoluționară, pe atât și de simplistă și utilizează o mare parte din tehnologiile și sistemele deja existente la bordul automobilelor moderne un pic mai dotate. Sistemul dezvoltat de britanici a fost denumit Sensory Steering Wheel și vine să asigure o concentrație maximă a șoferului la drum, dar și să reducă din timpul necesar pentru a percepe informația și de a lua o decizie. Noua tehnologie are la bază funcția de încălzire electrică a volanului conectată cu sistemul de navigație și la informația colectată de ansamblul de camere și radare ce supraveghează instantaneu mediul înconjurător. Astfel, în primele generații ale sistemului, acesta va fi capabil să avertizeze tactil șoferul prin intermediul volanului despre, de exemplu, necesitatea de a vira sau de a schimba banda în cadrul unei călătorii ghitate de sistemul de navigație – obada volanului automobilului va fi încălzită electric într-o zonă anumită, de exemplu pe partea dreaptă a volanului, în cazul în care este indicat virajul în dreapta sau invers, o regiune ar putea fi răcită în dependență de tipul de notificare. Potrivit britanicilor, avertizările tactile ar reduce consistent viteza de reacție a șoferului în timpul călătoriilor, mai ales la viteze mari, dar și vor exclude aproape în totalitate nevoia de a sustrage atenția de la drum pentru a vedea indicațiile sistemului de navigație.
Ei bine, ar spune cineva, sistemul de navigație include recomandări vocale, însă Sensory Steering Wheel ar putea fi utilizat nu doar în tandem cu navigația, dar și în tandem cu sistemul de monitorizare a unghiurilor oarbe – intenționând să vireze, șoferul poate fi atenționat despre prezența unui alt automobil în banda vecină inclusiv prin modificarea temperaturii volanului. În context, britanicii au menționat, că temperatura volanului și sistemele la care acesta poate fi conectat vor varia, iar tandemul va putea fi ales chiar de șofer prin intermediul sistemului multimedia, în funcție de preferințe.
0
1,566
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!