Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

(VIDEO) Premieră: Land Rover Discovery Sport facelift. Tot ce trebuie să ştii despre el!

22 Mai 2019 - 09:21
Ilie Toma
Land Rover Discovery Sport pare încă un model nou şi proaspăt în gama producătorului britanic şi încă nu toţi s-au obişnuit cu ideea că acesta e numele modelului care îl înlocuieşte pe bătrânul Freelander, dar iată că din 2014 până astăzi a trecut suficient de mult timp încât să fie tocmai timpul potrivit pentru un facelift.
Noi l-am testat în martie 2015, aşa că, dacă vreţi să vă amintiţi cum arăta Discovery Sport de atunci şi până ieri, puteţi să trageţi cu un ochi la acest test drive. Între timp, în gama Land Rover s-au întâmplat atât de multe schimbări de tehnologii, substrat tehnic şi design, încât Discovery Sport facelift, deşi nu pare schimbat radical pe dinafară, a trebuit să adopte o avalanşă de inovaţii şi schimbări.
Aşa cum spuneam, la exterior modificările nu par radicale, însă sunt suficient de consistente pentru a-l face pe Discovery Sport să semene mai mult cu fratele mai mare, Discovery, obţinând totodată şi un aspect mai dinamic şi mai agil, cu LED-uri de forme mai ascuţite şi bare de protecţie mai puternic profilate.
Totuşi, Discovery Sport rămâne capabil de a aborda ape de până la 60 cm adâncime. Unghiul de atac e de 25 grade, iar cel de degajare – de 30 grade.
Marea noutate vine la substratul tehnic. Land Rover a aplicat tehnologia mild hybrid cu circuit de 48 V la foarte multe motorizări în ultimul timp, până şi noul Evoque, testat de noi recent, având acea tehnologie. Iar noul Discovery Sport nu putea să nu adopte toate aceste noutăţi. Aşa că modelul actualizat a primit modificări substanţiale la gama de motoare, toate motoarele sale de 4 cilindri – atât diesel cât şi pe benzină – putând face uz acum de sistemul mild hybrid. De fapt, ca şi la Evoque, doar combinaţii cu cutie manuală nu vor conţine această tehnologie, toate celelalte motorizări fiind mild hybrid.
Gama de motoare cuprinde doar propulsoare de 2.0 litri în diverse versiuni de putere. Dieselurile pornesc de la 150 CP, existând şi o versiune mild hybrid de 150 CP. Ipostazele mai puternice sunt de 180 CP şi 240 CP, toate mild hybrid. Benzinarele pot fi cuplate doar la cutia automată cu 9 trepte, prin urmare sunt doar de tip mild hybrid, şi pornesc de la 200 CP, ajungând la 250 CP în ipostaza de top.
E interesant şi faptul că Land Rover anunţă şi o nouă motorizare plug-in hibridă pentru Discovery Sport facelift, însă aceasta se va alătura gamei ceva mai târziu, pe parcursul anului curent. Se pare că ea va combina un motor electric cu un benzinar nou de doar 3 cilindri, iar acest benzinar nou s-ar putea regăsi şi singur, pe o motorizare incipientă.
Odată cu noile schimbări la capitolul motorizărilor, Land Rover Discovery Sport face uz şi de o nouă unitate de transfer a puterii spre puntea spate, în cadrul sistemului său de tracţiune integrală, astfel încât puntea spate va fi deconectată în regim liniştit de croazieră. Însă, în condiţii de offroad, sistemul promite performanţe demne de un Land Rover.
Pentru ca aceste explorări să fie şi mai captivante, britanicii au introdus sistemul ClearSight Ground View, care afişează imagini din partea inferioară a vehicului, în faţă, cu proiecţia roţilor pe ele, astfel încât să ştii întotdeauna exact ce cale să alegi în teren accidentat.
Noul Discovery Sport mai face uz şi de noua interfaţă tactilă de interior, lansată pe alte modele recente, dar şi de noul sistem multimedia. Interiorul lui Discovery Sport a fost uşor reconfigurat, astfel încât să devină spaţios şi să se poată lăuda cu capacitatea de a adăposti până la 7 ocupanţi la bord, dacă optaţi pentru al 3-lea rând de scaune. De fapt, producătorul menţionează 5+2, ceea ce înseamnă că cel de-al treilea rând e, totuşi, unul auxiliar, pentru ocupanţi de statură mai mică.
Lista modificărilor nu se opreşte aici şi continuă cu tot soiul de posibilităţi avansate de multimedia la interior, inclusiv pentru pasagerii spate. Nu au fost omise nici unele detalii ce par a fi sugerate de proprietarii versiunii de până la facelift – britanici au mărit, de exemplu, capacitatea rezervorului de combustibil cu 20% pentru a-i asigura maşinii o autonomie mai puţin stresantă la drum lung, iar asemenea mici modificări sunt nenumărate, noul Discovery Sport promiţând aventura supremă cu iz practic şi familist.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
GALERIE FOTO (30 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter