Premieră: după 12 ani de la lansare, actualul Renault Kangoo capătă o nouă viață ca Nissan NV250 în Europa
14 Mai 2019, 16:42
Actuala generație Renault
Kangoo urmează să fie pensionată în următoarele luni, cedând locul noii generații a utilitarei franceze. Chiar și așa, după o carieră pe piață de 12 ani,
un termen absolut firesc pentru monovolumurile utilitare, actualul Kangoo capătă o nouă interpretare
cu denumirea Nissan NV250, ce se lansează în aceste zile în Europa.
Nu este prima dată când Nissan a atașat propria siglă pe un monovolum francez – prima generație Kangoo a fost de asemenea comercializată cu brandul nipon, purtând denumirea Nissan Kubistar. Însă noua interpretare
a utilitarei franceze este foarte curioasă anume din cauza vechimii pe piață. Cel mai probabil, Alianța a luat decizia de a acoperi mai multe segmente pe piață: noua generație Renault Kangoo va face un pas uriaș în materie de design
și tehnologii, iar astfel va avea și un preț mai piperat, iar pentru nu a pierde segmentul de piață mai bugetar, Alianța va continua comercializarea vechiului Kangoo, dar cu sigla Nissan.
Actualul Kangoo mai are o interpretare în Europa, fiind comercializat ca Mercedes-Benz Citan, însă versiunea germană diferă mult de monovolumul
francez prin designul absolut original, o suspensie resetată și habitaclu înnobilat cu materiale de o calitate mai înaltă. Noul Nissan NV250, însă,
este identic modelului francez, cu excepția calandrului, capotei, volanului și, bineînțeles, cu excepția siglelor.
Vor fi disponibile trei versiuni Nissan NV250. Versiunea dedicată transportului de pasageri și marfă, ce poate adăposti la bord până la 5 persoane, poate transporta o sarcină utilă de până la 600 kg și este disponibilă doar în versiunea cu ampatament standard. Modelele
dedicate transportului de mărfuri sunt disponibile și cu ampatament mărit și pot transporta sarcini de până la 800 kg.

Pentru Nissan NV250 este prevăzută doar unitatea turbodiesel Renault 1.5 dCi, cuplată doar la cutia manuală,
disponibilă în 3 versiuni de putere: de 80, 95 sau 115 CP. Producția Nissan NV250 va avea loc la uzina francezilor, unde în prezent este produs și Renault Kangoo. Startul vânzărilor este planificat pentru luna septembrie a acestui an.
PiataAuto.mdDenis Godorozea
0
1,727
GALERIE FOTO (100 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!