Premieră mondială: Cadillac lansează sedanurile de performanţă CT4-V şi CT5-V
31 Mai 2019, 13:49
Cadillac se pregăteşte de ofensivă în segmentul sedanurilor de performanţă cu noile versiuni de top Cadillac CT4-V şi Cadillac CT5-V. Noile modele vin
să înlocuiască în gama americanilor sedanurile de top de generaţie precedentă, ATS şi CTS. Să vedem,
deci, cum au de gând cei de la Cadillac să lupte cu sedanurile performante din triada germană.
Cadillac CT4-V – rivalul lui Audi RS4, BMW M3, Mercedes-AMG C-Class?
Noul Cadillac CT4 debutează în premieră chiar cu versiunea de performanţă CT4-V. Ulterior gama de versiuni va fi suplinită cu modelele
standard, însă toate acestease vor lansa în producţia de serie din toamna acestui an. Sedanul are la bază platforma Alpha, comună cu modelul mai mare din gamă, CT5, ce prevede o suspensie faţă McPherson
şi suspensie spate multi-link pentru absolut toate versiunile, inclusiv cele incipiente. Standard cuplul este livrat pe puntea spate, iar opţional platforma prevede şi un sistem de tracţiune integrală.
Sub capota CT4-V s-a situat unitatea turboaspirată pe benzină de 2.7 litri, cu 4 cilindri în linie, capabilă să livreze 325 CP şi 500 Nm. Nivelul de putere mai modest sugerează apariţia ulterioară a unei versiuni mai performante, iar asta pentru că predecesorul lui CT4-V, Cadillac ATS-V avea sub capotă unitatea
mai performantă V6 de 3.6 litri, ce livra 470 CP şi 603 Nm. Astfel, noul CT4-V pare să concureze cu versiunile de top Seria 3 şi C-Class, dar nu cu monştrii lansaţi de diviziile M şi AMG. Motorul este cuplat la cutia automată cu 10 rapoarte, ce transmite cuplul pe puntea spate, iar opţional clienţii pot comanda un sistem de tracţiune integrală. Americanii nu s-au limitat la aspectul
exterior agresiv şi performanţele motorului, astfel încât sedanul de top este echipat standard cu sistem de frânare Brembo cu etriere cu 4 pistoane pentru toate cele 4 roţi. Standard pentru versiunea cu tracţiune pe puntea spate este prevăzută suspensia adaptivă Magnetic Ride Control 4.0, pe când variantele AWD includ doar suspensia standard ZF MVS.
Cadillac CT5-V – rivalul lui Audi RS6, BMW M5, Mercedes-AMG E-Class?
Cea de-a doua premieră a americanilor este versiunea de performanţă a sedanului debutat mai devreme Cadillac CT5-V. Precum şi modelul
mai compact, noul CT5-V vinesă înlocuiască pe piaţă predecesorul sedan de performanţă, însă indică o putere mult mai modestă decât generaţia precedentă.
Aşadar, dacă Cadillac CTS-V avea un benzinar V8 de 6.2 litri, preluat de la Chevrolet Corvette, ce livra 649 CP şi 854 Nm, fiind capabil să accelereze până al 100 km/h în doar 3.7 secunde, atunci noul CT5-V are sub capotă
"micuţul" benzinar biturbo V6 de 3.0 litri, cu 360 CP şi 542 Nm la activ. Precum şi în cazul lui CT4-V, noul CT5-V are motorul cuplat la cutia automată cu 10 rapoarte, ce transmite cuplul pe puntea spate, sistemul
de tracţiune integrală fiind oferit opţional, iar suspensia şi sistemul de frânare Brembo este preluat în întregime şi fără prea mari schimbări de la sedanul mai mic. Tăiere de costuri?
Americanii nu au anunţat caracteristicile dinamice indicate de CT4-V şi CT5-V, dar nici nu au dezvăluit preţul. Acestea ar trebui să simtă o scădere a preţului pe piaţă, comparativ cu predecesorii, de pe urma unificării componentelor
şi performanţelor limitate, însă cei de la Cadillac au ţinut să echipeze la maxim noile sedanuri cu tot felul de sisteme de confort, siguranţă şi asistenţi pentru şofer de ultimă generaţie. Astfel, standard cele două modele au incluse sistemul sofisticat de pilot automat
Super Cruise, ce odată activat permite şoferului să transmită controlul asupra automobilului în întregime sistemului de operare integrat, însă camera de la bord va monitoriza permanent starea şoferului şi nu-i va permite să-şi sustragă atenţia de la drum.
Sunt oare aceste sisteme capabile să satisfacă doleanţele clienţilor sedanurilor de performanţă din această clasă, mai ales ţinând cont
de performanţele mult mai modeste decât cele indicate de rivalii germani? Până la urmă, clienţii americani îşi vor spune cuvântul, iar conducerea
Cadillac nu are decât să analizeze reacţia pieţei pentru a stabili, dacă are succes reorganizarea propriei game de modele.
PiataAuto.mdDenis Godorozea
0
1,931
GALERIE FOTO (20 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!