Studenții Skoda au început construcția primului pick-up Skoda Mountiaq
28 Mai 2019, 17:08
Skoda a publicat primele imagini și informații cu procesul de producție a primului pick-up din gamă, ce va fi construit într-un singur exemplar. Proiectul a fost elaborat în întregime de studenții Skoda, care au și început asamblarea modelului conceptual.
Programul special a fost lansat de constructorul din Mlada Boleslav în 2013, când studenții Academiei Skoda au obținut posibilitatea de a proiecta și construi un concept propriu pe baza modelelor existente din gama cehilor.
În acest an studenții cehi au dispus crearea unui pick-up pe baza SUV-ul de top din gamă, Skoda KODIAQ, iar finalizarea lucrărilor și premiera acestuia urmează să aibă loc în următoarele luni.
În total la proiect participă 35 studenți și elevi Skoda, cu vârste cuprinse între 17 și 20 ani. Aceștia și-au botezat creația drept Skoda Mountiaq, denumire derivată din numele KODIAQ
al SUV-ului de serie, pe care se bazează noul pick-up. Lucrările asupra proiectului au demarat în luna septembrie a anului trecut, iar până acum Skoda a publicat doar o schiță
cu modelul conceptual. Lucrările sunt însă în toi acum, iar imaginile publicate sugerează că premiera lui Mountiaq va avea loc în următoarele luni.
Pentru o construcție trainică și rezistentă, studenții au pregătit o caroserie specială rigidizată și o cabină specifică pick-up-urilor care, probabil, va adăposti două sau trei persoane la bord. Atât cabina cât și bena lui
lui Mountiaq vor fi absolut originale, create de studenții Skoda. De SUV-ul de serie conceptul se va distinge și printr-o gardă la sol mai mare cu 100 mm, surplus atins inclusiv grație jantelor de 17 țoli Rockstar II
și pneurilor de offroad. Sub capota pick-up-ului se va situa unitatea turboaspirată pe benzină, preluată de la modelele de serie, 2.0 TSI, cu 190 CP la activ.
PiataAuto.mdDenis Godorozea
0
1,733
GALERIE FOTO (15 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!