UAZ prezintă versiunea specială Hunter Expedition! Ce noutăți aduce modelul ce-și începe istoria în 1972?

Deși modelul UAZ Hunter a fost lansat în 2003, cu o nouă denumire și actualizări de ordin tehnic, offroader-ul rusesc își începe istoria din 1972, pe când era denumit UAZ-469. De atunci rușii tot continuă să actualizeze și să comercializeze offroader-ul iar acum au pregătit și o versiune specială Expedition, dedicată călătoriilor lungi, inclusiv pe teren accidentat.
Hunter Expedition are la bază versiunea Classic, ce include motorul pe benzină ZMZ 40906, cu o cilindree de 2.7 litri, capabil de 135 CP și 217 Nm. Motorul se cuplează la cutia manuală cu 5 rapoarte, de producție Dymos, ce transmite cuplul pe ambele punți. Unitatea de propulsie nu a suferit schimbări, însă versiunea Expedition vine cu mai multe opțiuni noi, incluse standard, menite să îmbunătățească capacitățile în offroad și să facă mai confortabile călătoriile pe teren accidentat.
La exterior UAZ Hunter Expedition se distinge prin vopseaua bicoloră de caroserie, ce combină nuanța de portocaliu și negru. Bara de protecție față are integrat un troliu electric, pe acoperiș și-a făcut loc fixatoare adiționale pentru bagaje, iar îmbarcarea este ușurată de pragurile laterale. Cea mai scumpă opțiune, însă, par a fi anvelopele de offroad BFGoodrich All-Terrain de dimensiuni 235/85 R16, prevăzute standard pentru Hunter Expedition. Doar anvelopele speciale au contribuit la o gardă la sol mărită până la 241 mm (210 mm standard).
La interior cei de la bord vor beneficia de scaune tapisate cu materiale impermeabile, iar locurile șoferului și pasagerului față mai dispun de încălzire electrică. Rușii declară că noul Hunter Expedition este cea mai bine echipată versiune din cele oferite în prezent, iar prețul acestuia constituie 984,900 ruble rusești, echivalentul a 13,620 euro, conform cursului valutar actual.
0
654
GALERIE FOTO (12 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!