Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

(VIDEO) Viitorul electromobil de serie MINI este capabil să tracteze un Boeing 777F

31 Mai 2019 - 15:48
Redacţia PiataAuto.md
Britanicii au publicat o secvenţă video pentru a prezenta performanţele de care este capabil viitorul electromobil MINI Cooper SE. În imaginile de mai jos, este surprins un prototip electric britanic, ce tractează în urma sa aeronava imensă Boeing 777F.
Aeronava Boeing 777F este destinată transportării mărfurilor şi are o greutate proprie de circa 150 tone. Chiar şi aşa, performanţele de care dispune viitorul electromobil de serie MINI Cooper SE par a fi suficiente pentru a tracta fără prea mari probleme avionul imens. În cadrul proiectului de promovare comun ale celor de la BMW Group şi Lufthansa Cargo, MINI Cooper SE apare într-o secvenţă video în care-şi etalează "muşchii electrici". Apropo, la bordul acestui avion anul trecut a fost transportat şi prezentat conceptul 100% electric BMW Vision iNEXT.
Producţia MINI Cooper SE va începe în toamna acestui an. Compacta electrică va fi produsă la uzina BMW din Oxford, Marea Britanie. Potrivit informaţiilor preliminare, electromobilul britanic are la bază platforma hatchback-ului cu 3 uşi MINI Cooper şi a preluat sistemul de propulsie electrică de la compacta BMW i3s, capabil să livreze un total de 184 CP. Motorul electric este alimentat de la un set de baterii cu o capacitate de 42.2 kWh, iar pentru MINI Cooper SE acesta va asigura o autonomie de până la 300 km cu un singur plin.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter