Automobilele redacţiei: Suzuki Ignis, maşina cu consum incredibil. Am bătut un nou record!

De la ultima relatare de acum o lună şi până astăzi, Suzuki Ignis a parcurs mult mai mulţi kilometri în redacţia noastră, întrucât a avut de făcut mai multe drumuri lungi. Ba chiar a făcut într-o lună mai mulţi kilometri decât îi avea în total pe odometru acum 31 de zile.
La sfârşitul lui aprilie, Ignis adunase aproape 2,500 km pe odometru său şi, după o călătorie mai lungă spre Braşov şi înapoi, media totală a consumului său, pe care n-o resetasem încă de la începutul exloatării, scăzuse la 5.4 litri/100 km, iar calculele noastre arătau că, dacă am calcula media doar pentru acea călătorie lungă, cu traversarea munţilor, aer condiţionat şi viteze de tot soiul, ea ar fi de 4.9 litri/100 km.

Dar au mai urmat încă două asemenea călătorii cu acest exemplar Suzuki Ignis. Din nou câte aproape 900 km fiecare, şi fiecare din ele am făcut-o cu dus şi întors în aceeaşi zi, rezistând bine cei 900 km la volan. Doar picioarele dau senzaţia la sfârşit că ar obosi un pic, în mare parte pentru că scaunul lui Ignis nu se reglează pe înălţime. Spatele, însă, rămâne vitalizat datorită unei forme foarte reuşite a scaunului. Iar eu, fiind jumătate din acest drum singur la volan, savuram cărţi audio prin sistemul multimedia al maşinii. Apropo, reproduce bine telefonul ca sursă atât prin USB, cât şi prin interfaţă Bluetooth audio.
După prima din cele două călătorii, media consumului global pentru Suzuki Ignis a scăzut la 5.3 litri/100 km. A mai urmat o a doua călătorie pe traseu identic, iar consumul părea că se stabilizase la 5.3 litri/100 km, un consum incredibil de bun, de altfel. Maşina avea deja 4,437 km adunaţi în total.
Apoi, am oferit Ignisul înapoi în mâinile unuia dintre părinţii mai în vârstă, care merge mult mai temperat ca mine şi care a făcut o călătorie în nordul Moldovei şi înapoi. A revenit cu media globală coborâtă la... 5.1 litri/100 km. A exploatat maşina ulterior tot el, pe parcursul întregii luni, deja cu mai multe deplasări scurte, în mare parte urbane, iar media aşa şi a rămas la 5.1 litri/100 km pe toată durata de exploatare a maşinii. În prezent, maşina indică 6,236 km pe odometru şi media totală tot la 5.1 litri/100 km s-a stabilizat. Asta înseamnă că, într-un asemenea ritm, din octombrie şi până astăzi, de când a fost achiziţionat, Suzuki Ignis a consumat în total numai 318 litri de benzină – adică vreo 5 rezervoare normale de maşină, pentru că rezervorul lui Ignis e mult mai mic, de 32 litri. Dar nici n-ar avea mai mult, cu asemenea consum.
Ba mai mult, într-una din deplasările spre Braşov am umplut rezervorul lui Ignis la staţia Petrom din apropierea vămii Leuşeni, după care am mers până în Braşov, şi am ajuns cu ceva mai mult de jumătate de rezervor. Apoi am pornit înapoi fără să fac plinul pe undeva prin Braşov şi am ajuns la Bârlad, mai având autonomie de încă vreo 100 km indicată şi încă vreo 70 km până la vamă. M-am gândit, totuşi, să nu ajung la vamă cu indicatorul de rezervă aprins, aşa că am alimentat în Bârlad cu, atenţie, 4 litri de benzină! Asemenea cifre sunt posibile doar cu maşina asta incredibilă! Fireşte, am ajuns la vamă fără vreo rezervă aprinsă, ba chiar mai aveam încă autonomie destul de multă rămasă.

Şi dacă toate astea vă par incredibile în materie de consum, staţi să vedeţi adevărata parte incredibilă a acestei relatări! În cea de-a doua relatare despre Ignis, vă spuneam că după achiziţia acestui exemplar, încă unul din părinţii menţionaţi, ai noştri, s-a îndrăgostit de această maşină şi a vrut cu tot dinadinsul un exemplar pentru el. Cumpărase un exemplar de culoare albă, absolut identic în dotări – adică tot în dotări de bază, doar vopseaua metalizată fiind opţională. Preţul final a fost acelaşi – 8,850 euro.
Ei bine, acum, odată cu venirea primăverii, şi acel Suzuki Ignis a început a face mai mulţi kilometri. Ritmul de condus al şoferului e şi mai domol, aşa că toată iarna consumul mediu fusese de circa 5.1-5.2 la sută, într-o medie neresetată tot de la început. Maşina ajunsese în primăvară cu puţin peste 1,000 km parcurşi, într-atât de puţin încât ne amuzam pe seama necesităţii de instalare a roţilor de iarnă pentru sezonul rece. Dar aşa sunt oameni de vârstă mai onorabilă, ei percep un pic diferit lucrurile.

Şi iată că în luna mai, acel Suzuki Ignis a făcut vreo 3 drumuri lungi spre România şi înapoi. Şoferul conducea mult mai domol şi mai negrăbit, cum vă spuneam. În prima călătorie, care a cuprins de asemenea traversarea Carpaţilor, consumul a scăzut repede până la o medie de 4.8 litri/100 km către indicaţia de 1,350 km pe bord, iar apoi până la o medie fantastică de 4.5 litri/100 km, consum global pentru 1,879 km parcurşi în total ai maşinii, cu tot cu perioada aia de rodaj despre care mai vorbim uneori.
Apoi, maşina a tot mers prin aceste drumuri lungi prin România şi înapoi, şi şi-a redus consumul la 4.3 litri/100 km atunci când pe bord avea un total de 2,589 km parcurşi! Patru virgulă trei la sută, dragii noştri, pentru o maşină care călătorea la drum lung cu doi adulţi, bagaje şi toate lucrurile normale, dar, fireşte, cu un ritm foarte negrăbit de condus! Dar această medie conţine şi o mie de kilometri parcurşi iarna, cu încălziri şi staţionări, cu timp rece şi tot aşa!
Dar cifrele fantastice nu s-au oprit nici măcar aici. Drumurile au continuat şi media a continuat să scadă la 4.2 litri/100 km, apoi chiar şi la 4.1 litri/100 km! Vă amintim, sub capota maşinii se află un motor pe benzină, aspirat natural, cu 4 cilindri în linie, de 1.2 litri, care dezvoltă 90 CP. Secretul e în greutatea mică a maşinii şi talia ei compactă, or, un asemenea Ignis cântăreşte vreo 825 kg la gol şi vreo 1,000 kg cu tot cu doi adulţi la bord.
Şi nici măcar acesta n-a fost apogeul fascinaţiei! În ultima sa călătorie lungă, şoferul acestui Ignis alb a resetat din greşeală media generală de consum, care nu fusese resetată încă de la achiziţie. În primele clipe, desigur, media, care începuse din acel moment a fi recalculată din nou, a început a varia foarte stare, până se mai adunaseră kilometrii. Apoi, a urmat un drum direct spre Chişinău, de vreo 450 km, fără a mai reseta media. Ştiţi care a fost consumul mediu al lui Suzuki Ignis pentru acest ultim interval, preponderent extraurban? N-o să vă vină să credeţi cum nu ne-a venit nici nouă:

3.9 litri/100 km!

Da, anume acesta e consumul extraurban real care a fost obţinut de Ignisul alb, condus din Braşov spre Chişinău, trecând şi serpentinele de la Lepşa, având şi aerul condiţionat pornit, ba chiar înfruntând şi o furtună pe drum! Când am văzut asta, am făcut ochii cât cepele şi am zis să verific încă o dată datele oficiale ale lui Ignis, cât se indică acolo pentru consum extraruban. Şi ce credeţi? Japonezii declară 4.1 litri/100 km pentru condus ideal extraurban. Iar acest Suzuki Ignis a obţinut 3.9 litri/100 km, deci şi mai bine. Mai mult ca atât, pentru consum mixt Ignis indică 4.6 litri/100 km şi, după cum v-aţi convins aceste cifre sunt mai mult decât posibile de atins.
E una din puţinele maşini care-şi respectă promisiunile date în fişa tehnică, ba chiar şoferii domoli pot atinge rezultate şi mai bune! Acum imaginaţi-vă că un drum până la Braşov şi înapoi vă scuteşte astfel de necesitatea de a mai alimenta în România, şi, la cei 900 km dus-întors, consumă cam 35.1 litri de benzină pentru dus şi întors. Iar în costuri totale de combustibil, asta înseamnă 683 lei la preţul de azi, mai crescut, al benzinei 95, sau vreo 650 lei la preţul anterior.
Sincer, maşina asta are un consum mai bun ca un hibrid, şi o simpleţe în construcţie care o face indestructibilă. N-am ales Suzuki Ignis pentru consumul său, însă acest consum a fost un bonus neaşteptat, care părea incredibil la început şi de care ne bucurăm acum. E o maşină onestă, simplă, dar foarte decent echipată în dotări, chiar şi în versiunea de bază. E o maşină accesibilă în achiziţie şi accesibilă în întreţinere, inclusiv în asemenea călătorii lungi. Noi am recomanda-o cu toată inima celor ce-şi doresc de mult timp o maşină nouă (dar cine nu-şi doreşte), dar care n-au îndrăznit a visa până acum la una. Dacă nu ţineţi neapărat să alegeţi un sedan de vreo 10-15 ani vechime mai lung şi mai mare, în locul unei maşini compacte şi noi, dacă nu aveţi prejudecăţi de cât de fiţoşi arătaţi în faţa cumetrilor pe la întrunirile de blajini, dacă vreţi să gândiţi raţional, cu calculatorul în mână, maşina asta se va dovedi o alegere incredibil de bună pentru cei mai mulţi dintre aceşti oameni.
2
9,238
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!