Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Campionatul Mondial de Rally se hibridizează! Bolizii electrificați vor participa la curse din 2022

18 Iunie 2019 - 17:32
Redacţia PiataAuto.md
Sistemele de propulsie hibride cuceresc teren în sporturile cu motor – noua "pradă" a tehnologiilor electrificate sunt cursele de raliuri. Federația Internațională de Automobilism (FIA) a anunțat modificări consistente în regulamentul Campionatului Mondial de Rally (WRC), ce vor intra în vigoare din 2022, iar una dintre cele mai importante modificări țin de sistemele de propulsie pentru bolizii de rally, ce vor utiliza tehnologii hibride.
Potrivit noilor informații, bolizii ce vor participa la WRC vor utiliza un sistem de propulsie hibrid unic, furnizat tuturor participanților de o singură companie. Mașinile de curse hibride vor participa la competiție începând cu sezonul din 2022, iar din 2025 constructorii auto vor putea fi acreditați pentru producția sistemelor de propulsie pentru curse de sine stătător.
Sistemele de propulsie vor fi compuse dintr-un motor termic, acompaniat de unul electric, și o baterie de stocare a energiei, însă pentru bolizii de curse ar putea fi dezvoltat ceva mai special. Astfel, piloții vor putea concura în regim 100% electric în orașe pe anumite porțiuni de drum. Primii trei ani după lansarea hibrizilor în cursele de rally sistemele utilizate de bolizi vor fi identice, însă începând cu 2025 participanții ar putea avea frâu liber în dezvoltarea propriilor sisteme pentru curse.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter