Informații noi despre Mercedes-Benz EQB: SUV-ul electric compact debutează în 2021

Acum doi ani în spațiul web s-au "strecurat" informații despre planurile de electrificare Mercedes-Benz în cadrul noului sub-brand EQ – primul model din noua gamă de electrice, dezvoltate "de la zero", urma să fie proaspătul Mercedes-Benz EQC, pentru ca mai târziu germanii să lanseze un hatchback electric compact, o navă amiral de dimensiunile lui S-Class (EQS), și o variantă electrică E-Class (EQE). Tot de atunci este anticipată și lansarea unui SUV mai compact decât EQC, ce urmează să fie denumit EQB, însă nici până acum acesta nu a fost prefațat de vreun concept.
Ei bine, primele informații despre viitorul EQB au fost publicate de publicația Autoexpress, cu referire la surse proprii din interiorul companiei. Astfel, noul Mercedes-Benz EQB va fi prezentat nu mai târziu de 2021. Având la bază platforma tehnică MFA2, pe care sunt construite cele mai noi modele compacte din gama constructorului din Stuttgart, viitorul EQB va avea un aspect exterior în mare parte inspirat de la noul Mercedes-Benz GLB, prezentat cu câteva zile mai devreme în SUA. La bordul electromobilului va fi oferit un nivel similar de practicism, împreună cu capacități mai bune în offroad, iar bateria va avea o capacitate suficientă pentru a asigura o autonomie de circa 480 km.
Conform planurilor de electrificare Mercedes-Benz, în următorii 2-3 ani constructorul va avea în gamă nu mai puțin de 10 modele 100% electrice, printre care nu doar modele cu indicile "EQ", dar și versiuni electrice pentru gama existentă de modele echipate cu motoare tradiționale cu combustie interă și modele cu celule de combustibil.
0
1,658
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!