Mitsubishi Lancer va reveni în gamă cu o nouă generație, inclusiv în versiunea legendară Evolution

Unul dintre cele mai îndrăgite modele nipone revine pe piață cu o nouă generație! Este vorba despre Mitsubishi Lancer, care se va relansa în gama de modele ale constructorului nipon în următorii ani, acesta urmând să fie disponibil inclusiv în ipostaza legendară Evolution! Informații în acest sens au fost distribuite de publicația Autocar, cu referire la surse în interiorul companiei.
Mitsubishi Lancer și-a încheiat cariera cu cea de-a zecea generație – niponii anunțau anterior că modelul nu va mai avea loc în gamă cu o nouă generație, ci va fi lansat în forma unui crossover, precum a fost și în cazul legendarului coupe Eclipse, ce s-a transformat în crossover-ul Eclipse Cross. Decizia a fost luată din cauza problemelor financiare, cu care se confrunta Mitsubishi pe parcursul ultimilor ani, ce au determinat conducerea constructorului să renunțe la dezvoltarea unui nou sedan, focusându-și forțele în segmentul SUV-urilor, ce cucerește tot mai mult teren pe piață.

Ulterior, însă, Nissan a preluat o parte din acțiunile Mitsubishi, iar constructorul nipon a fost inclus în Alianța Renault-Nissan, căpătând acces la tehnologiile dezvoltate de aceasta. Astfel, noul Lancer va utiliza una din platformele Renault-Nissan, cel mai probabil platforma modulară CMF-C/D, iar motorizările ar urma să fie preluate de la Renault Megane, pe când Lancer Evolution va utiliza benzinarul de 2.0 litri și tehnologiile lui Megane RS. Versiunea de performanță Lancer se va distinge, însă, de sportcar-ul francez prin sistemul de tracțiune integrală S-AWC.
Actualul benzinar de 2.0 litri utilizat de Renault Megane RS are la activ 300 CP, iar ulterior francezii vor lansa o versiune electrificată pe baza acestei motorizări, ce va oferi un total de circa 340 CP. Performanțe similare vor fi indicate și de Mitsubishi Lancer Evolution. Potrivit informațiilor preliminare, noua generație Lancer va fi produsă cu două tipuri de caroserie, sedan și hatchback, iar premiera acestuia va avea loc peste 2-3 ani.
0
529
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!