Tesla a amânat lansarea pe piață a camionului electric Semi din cauza problemelor cu bateriile
17 Iunie 2019, 09:13
Tesla a anunțat amânarea lansării pe piață a camionului electric Semi cu cel puțin un an. Motivul invocat de americani este deficitul de baterii cu care se confruntă în prezent întreaga industrie de electromobile, fapt ce i-a determinat pe americani să-și revizuiască planurile de extindere a gamei de modele pentru următorii ani.

Tesla Semi a fost prezentat pentru prima dată la sfârșitul anului

2017. Modelul prezentat atunci avea statut de concept, însă pe parcursul anului 2018 americanii au și deschis precomenzile pentru camionul său electric, iar acesta a reușit să acumuleze mai multe comenzi din partea granzilor transportatori de mărfuri. Potrivit planurilor inițiale, primele camioane electrice de serie urmau să fie livrate
clienților până la finalul acestui an, însă din cauza dificultăților cu furnizarea bateriilor pentru electromobile americanii au amânat lansarea pe piață pentru anul 2020.
Revizuirea planurilor de lansare nu este, însă, o surpriză, în contextul în care Panasonic, furnizorul principal de baterii Tesla, au atenționat partenerii americani în luna martie a acestui an că nu vor putea satisface cererea pentru baterii în proporție de 100% după lansarea crossover-ului electric compact Tesla Model Y.
Camionul electric Tesla poate fi comandat, însă, chiar și în ciuda amânării lansării pe piață. Până la ora actuală mai multe companii americane au plasat comenzi pentru Tesla Semi, inclusiv companiile Walmart, UPS
și FedEx. În dependență de versiune Tesla Semi poate avea o autonomie de 480 sau 800 km, iar alimentarea de la o stație de încărcare rapidă timp de 30 minute va fi suficientă pentru o autonomie de până la 640 km.
PiataAuto.mdDenis Godorozea
0
1,320
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!