UAZ hibrid cu motor Porsche?! Un nou offroader rusesc va fi lansat în câțiva ani pe baza tehnologiilor Aurus
11 Iunie 2019, 12:26
UAZ a început dezvoltarea unui model absolut nou, care ar urma să primească tehnologii hibride și sisteme de siguranță de ultimă generație. Informația a fost confirmată de reprezentanții Sollers pentru publicația RNS. Pentru a reduce costurile, la proiectarea noului offroader specialiștii UAZ vor utiliza tehnologiile debutate cu modelele noului brand Aurus.

Presa din Rusia a și denumit viitorul SUV "Prado de Rusia", comparând proiectul cu modelul legendar nipon Toyota Land Cruiser Prado.
Potrivit informațiilor publicate în presa rusească anterior, noul UAZ va da dovadă de capacități excelente în offroad, dar va include sisteme de propulsie moderne și sisteme și asistenți de siguranță de ultimă generație.

Potrivit noilor informații distribuite de RNS, UAZ va prelua experiența colegilor de la NAMI, ce administrează proiectul Cortegiu în cadrul căruia a fost lansat noul brand Aurus, pe baza căruia a fost dezvoltată noua limuzină prezidențială rusească.
Astfel, noul UAZ va prelua tehnologiile hibride, disponibile pentru Aurus, însă platforma va fi una absolut nouă. Afară de aceasta, vor fi preluate tehnologiile de siguranță activă și asistență pentru șofer. Nu se cunoaște, însă, dacă va fi preluată și unitatea V8 pe benzină, de 4.4 litri, utilizată de automobilele Aurus, deși aceasta și-ar putea face apariția în variantele de top a noului UAZ. Pentru versiunile de bază vor fi dezvoltate unități pe benzină și alimentate cu gaz natural lichefiat, aspirate natural și turboaspirate, cu 4 cilindri în linie.
PiataAuto.mdDenis Godorozea
0
1,538
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!