Cupra publică un nou teaser cu conceptul viitorului electromobil de serie original

După ce săptămâna trecută și-a tachinat fanii cu un teaser video mai puțin informativ, de curând Cupra a publcat o nouă imagine de teasing în care poate fi văzută partea posterioară a viitorului model. Astfel, spaniolii au confirmat zvonurile anterioare precum că în toamna acestui an va fi prezentat conceptul unui viitor model de serie 100% electric.

În prezent Cupra, sub-brandul de performanță SEAT, are un singur model original, proaspătul Formentor, iar în următorii ani crossover-ul va fi acompaniat de un alt model original Cupra, tot un crossover, dar cu propulsie 100% electrică.
Modelul va fi prefațat de un concept, ce urmează să fie prezentat publicului în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt din toamna acestui an, iar acum constructorul din Spania a publicat un nou teaser cu posteriorul conceptului, care etalează silueta coupe a acestuia, una extrem de solicitată în rândul constructorilor auto.

Viitorul electromobil Cupra ar putea avea la bază platforma modulară MEB, dezvoltată de Volkswagen special pentru electromobile, care va sta la baza viitorului electromobil de serie Volkswagen ID.3. Cu toate acestea, însă, fiind un brand specializat pe modele de performanță, viitorul crossover Cupra va avea la activ un propulsor electric mai performant, decât electromobilul compact german.
0
1,465
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!