Pagina principală
CITIRE ŞTIRE:
Electric şi accesibil în Moldova: Renault ZOE ZE20, impresii după 1,000 km de condus în Moldova Electro Maraton
31 Iulie 2019 - 11:52
De Ilie Toma
Acum jumătate de an şi mai mult, Nissan Leaf ZE0 era cel mai popular model electric la mâna a doua în Moldova, dar tabloul prezent trage tot mai mult balanţa spre Renault ZOE ZE20, model care a reuşit să captiveze cumpărătorii prin câteva calităţi remarcabile şi importante în exploatare.
În primul rând – preţul. Preţul de achiziţie a unui Renault ZOE ZE20 pe piaţa second-hand în Moldova poate coborî şi la 11-12 mii sau un pic mai mult, în funcţie de stare şi anul producţiei, fiind adeseori cu vreo 2 mii euro mai accesibilă decât un Nissan Leaf de primă generaţie. Aici, când vorbim de Renault ZOE ZE20 e important să atragem atenţia la acest indice ZE20, care indică prima generaţie tehnică a lui ZOE, iar indicele 20 vine de la bateria sa de 20 de kWh. De fapt, e vorba de o baterie de 25 kWh, cu 22 kWh real utilizabili, dar, contând pe o anumită uzare în timp, putem spune că la o maşină de mâna a doua avem vreo 20 kWh real utilizabili.
Al doilea mare avantaj al lui ZOE – care s-a dovedit a fi chiar mai important decât preţul – este viteza lui de încărcare. Modelul poate trage până la 22 kW din curent continuu la 3 faze, inclusiv la aceste noi prize EcoFactor apărute în Moldova. Şi Renault ZOE trage realist între 19.5 şi 22.0 kWh din ele, iar asta înseamnă că o încărcare completă durează cam o oră, sau chiar mai puţin de o oră dacă n-aţi venit chiar cu bateria goală! Practic, e modelul care se poate încărca cel mai repede la prizele publice disponibile azi în Moldova.
Exemplarul participant la Moldova Electro Maraton îi aparţine Adelinei Iucal, proprietară a acestui invitată din rândurile publicului, tot ea designer de profesie care a menţionat că şi designul lui ZOE a fost unul din criteriile pentru care l-a ales.
Cifre şi impresii din Electro Maraton

Modelul a început expediţia cu o autonomie indicată de vreo 100 şi un pic de kilometri, dar asta pentru că anterior fusese condus de proprietara sa, care obişnuieşte să-i apese acceleraţia fără mari rezerve. După ce s-a convertit la ritmul mai eficient de condus al maratonului, autonomia totală a crescut treptat spre 140 km, iar mai apoi până spre 170 km. Asta înseamnă un minim de consum de vreo 11.7 kWh/100 km şi o medie mai realistă de 14.3 kWh.
Am încărcat de câteva ori acest exemplar şi de la prize obişnuite. O încărcare durează vreo 4 ore şi un pic dacă priza e bună, ZOE trăgând până la vreo 7 kW din ele. Însă prizele din Moldova nu prea permiteau să se tragă 7 kW din ele, aşa că un timp mai realist în provincie e de vreo 8 ore de încărcare completă. Mai problematică a fost prima noapte, când reţeaua hotelului l-a tot dezbătut pe ZOE. Apropo, modelul ăsta e destul de pretenţios la prizele de 230 V, el căutând împământare perfectă şi tensiune stabilă.
Totuşi, ne-am străduim mai des să-l încărcăm de la prizele publice, pentru că viteza e la mare diferenţă. De obicei vreo 40 minute încărca maşina aproape deplin, suficient cât să mai mergem peste 100 km înainte. Treptat, ZOE s-a transformat într-un mic erou, o problemă uşor rezolvabilă cu încărcarea sa şi atunci am înţeles de ce atâtea companii au ales deja să-şi treacă flota pe asemenea modele electrice.
Un asemenea ZOE ne-a livrat şi nouă cina într-o seară la Cimişlia, făcând un sprint rapid din Chişinău spre Cimişlia. Când ne-a oferit cina, maşina s-a încărcat vreo 30 minute, apoi a alergat înapoi spre Chişinău. Uite aşa servicii de livrare eco cu electromobilul! A doua zi a mai urmat o livrare similară a unui prânz în estul ţării, şi acolo tot un asemenea ZOE a fost protagonistul.
Probleme tehnice? Nu, nici una. Maşina înaintează fără pretenţii şi te bucură cu esenţialul pentru un electromobilul: viteza de încărcare. Cu asemenea viteză, nici măcar autonomia mai mică a acestei generaţii nu te deranjează. Iar autonomia acestui ZOE a fost în maraton, totuşi, mai mare decât a lui Leaf ZE0.
Iar dacă acest Renault ZOE ZE20 vă impresionează, staţi să vedeţi ce poate face generaţia următoare, ZE40, cea cu baterie de 40 kWh, prezentă şi ea în Electro Maraton! Dar despre ea, în următoarea relatare!
GALERIE FOTO (19 IMAGINI):
COMENTARII FACEBOOK:
MAI MULTE ŞTIRI:
Premieră online: Genesis dezvăluie oficial noul sedan G80
30 Martie 2020 - 12:52
În perioada carantinei premierele din industria auto vor avea loc doar în mediul online. Este şi cazul noului Genesis G80, care se prezintă în cea de-a treia generaţie, cu design absolut nou, gata să opună rezistenţă granzilor BMW Seria 5 şi Mercedes-Benz E-Class. Să vedem cu ce planifică noul G80 să atragă fanii segmentului premium german...
Harta traseelor pentru tranzitarea României puse la dispoziţia transportatorilor de mărfuri de autorităţi
30 Martie 2020 - 11:50
În contextul situaţiei epidemiologice de răspândire a coronavirusului Covid-19 şi măsurilor întreprinse de autorităţile României pentru prevenirea răspândirii infecţiei, Serviciul Vamal al Republicii Moldova a publicat o hartă a traseelor care pot fi utilizate de către transportatorii de mărfuri pentru a ajunge în ţara noastră...
Mitsubishi planifică să achiziţioneze 10% din acţiunile Renault! Noi termeni de colaborare în Alianţă
30 Martie 2020 - 10:41
Deşi de mai mulţi ani Alianţa Renault-Nissan s-a transformat în Renault-Nissan-Mitsubishi, prin preluarea controlului asupra Mitsubishi de către cei de la Nissan, până acum influenţa în cadrul Alianţei aparţinea doar primilor doi participanţi, pe când cel mai proaspăt membru avea predominant roluri secundare, fiind perceput mai mult...
Salonul Auto de la Detroit va fi transformat într-un spital! Expoziţia va fi anulată complet în acest an
30 Martie 2020 - 09:18
Pandemia de coronavirus Covid-19 atacă dur SUA — ţara nord-americană a depăşit simţitor China cu numărul infectaţilor şi din acest caz sistemul medical este în pragul unui colaps, or locurile prevăzute în spitale nu sunt suficiente pentru a face faţă pandemiei. Astfel, autorităţile au decis deschiderea unor spitale improvizate, unul dintre care va fi deschis...
Încă 12 filme proaspete pentru pasionaţi auto, pe care să le priveşti în #carantină
29 Martie 2020 - 19:24
Venim astăzi cu un top nou, cu alte 12 filme bune de tot, pe gustul pasionaţilor de motoare şi maşini! Şi am încercat să includem din nou filme proaspete, bune, din care să aveţi ce alege!
Recomandarea de muzică bună №35, azi pentru #StamAcasa
29 Martie 2020 - 14:56
Recomandările noastre de muzică obişnuiau să conţină albume potrivite pentru condusul plăcut al unei maşini. Dar în perioada asta, când #StamAcasă cu toţii din cauza pandemiei, am ales altfel de albume. Tot cu muzică bună, dar bună mai ales pentru...
Top 10 maşini perfecte pentru apocalipsă: voi pe care o alegeţi?
29 Martie 2020 - 11:58
Ideea acestui articol ne-a venit acum câteva zile, în urma acestor săptămâni petrecute în carantină şi sutelor şi miilor de meme-uri despre peisajele apocaliptice urbane, care au inundat mediul online. Dar precum şi acele meme-uri, acest articol trebuie tratat ca o glumă. Oraşele pustii de acum sunt privite drept o apocalipsă, una care are tangeţe cu filmele...
Muncă la distanţă pentru şoferii de TIR? E posibil! Prima companie care a lansat o ofertă de job
28 Martie 2020 - 11:38
Pandemia globală de coronavirus Covid-19 afectează grav întreaga lume, provocând prejudicii nu doar sistemului medical, dar şi economiei şi industriei. Atât timp cât nu există un remediu sigur şi efectiv pentru noua infecţie, cât nu există un vaccin, cea mai sigură metodă de a combate acest virus este autoizolarea, să stăm acasă şi să aşteptăm...
Dacia şi Renault se alătură luptei cu pandemia: constructorii oferă medicilor 100 automobile
27 Martie 2020 - 18:10
Dacia şi Renault au venit cu un comunicat emoţionant pentru medicii şi spitalele din România, dar şi întreaga societate — constructorii auto au anunţat că se alătură luptei cu pandemia de coronavirus în România şi oferă gratuit spitalelor 100 automobile. Potrivit presei române, spitalele din ţară se confruntă cu lipsă acută de echipamente necesare pentru...
La ordinul lui Putin: Lada opreşte producţia automobilelor la uzina AvtoVAZ
27 Martie 2020 - 16:50
Industria auto rusească se opreşte în contextul pandemiei de coronavirus Covid-19, care face ravagii acum şi în Rusia. Mai devreme constructorii auto europeni PSA, Renault şi Volkswagen au dispus stoparea producţiei la uzinele deţinute în Federaţia Rusă, iar printre ultimii despre sistarea activităţii au anunţat cei de la AvtoVAZ, însă abia după restricţia...