Ford lansează o ediție specială Mustang pentru a marca cei 55 ani de la prima lansare a legendarului muscle-car

Ford a pregătit o versiune specială pentru coupe-urile și decapotabilele Mustang pentru a marca cei 55 ani de la prima lansare a legendarului muscle-car. Ediția Mustang55 va oferi un set de accesorii originale pentru ca viitorii proprietari să se poată distinge în trafic pe lângă versiunile standard.
Prima apariție a lui Ford Mustang este datată cu anul 1964, în cadrul Salonului Auto de la New-York, iar ulterior a început istoria de succes pe piață a modelului, care în timp a devenit unul dintre cele mai renumite și dorite modele nu doar din gama constructorului american, dar și la nivel mondial. Din anul 2015 Mustang a cucerit alte piețe, afară de cea americană, fiind în prezent comercializat în peste 140 state ale lumii și astfel, clienții din mai multe țări vor putea marca împreună cu Ford aniversarea de 55 ani de istorie Mustang.

Ford Mustang55 se va distinge prin nuanța de negru-lucios specială, aplicată pe elementele decorative exterioare ale coupe-ului și decapotabilei. Ediția specială înclude dungi decorative pe capotă, portiere și aripile spate, sigle și plafon textil, în cazul versiunilor decapotabile, toate de culoare neagră. În cazul mașinilor cu nuanța caroseriei Shadow Black elementele decorative menționate mai sus vor fi de culoare gri. Standard pentru Mustang55 sunt prevăzute jantele de 19 țoli, iar opțional clienții pot opta pentru un eleron static la posterior, vopsit în nuanța de negru-lucios.
La interior Mustang55 va dispune de inserții decorative din fibră de carbon și planșă de bord tapisată cu piele, în timp ce scaunele și panourile portierelor vor fi tapisate cu Alcantara. Standard este inclus sistemul multimedia SYNC 3 cu conexiuni Wi-Fi HotSpot, și un sistem audio generos cu 12 difuzoare.
Modificările sus menționate sunt prevăzute exclusiv pentru motorizarea V8 de 5.0 litri, în timp ce clienții care vor opta pentru unitatea 2.3 EcoBoost se vor alege cu un pachet de modificări mai modest, care include carcase pentru oglinzile retrovizoare exterioare, eleron static și calandru vopsite în nuanța de gri Magnetic Grey. Opțional aceștia vor putea opta pentru jante originale de 19 țoli, iar lista nuanțelor de caroserie a fost suplinită cu Grabber Lime, Iconic Silver, Lucid Red și Twister Orange.
Pentru o plăcere acustică la exterior, Ford a inclus standard pentru toate motorizările Mustang55 sistemul Active Valve Performance, care prevede setări ajustabile pentru sunetul produs de tobele de eșapament, în dependență de regimul de condus selectat de șofer.

Vânzările versiunii speciale Mustang55 au demarat, iar primele unități vor fi livrate clienților mai târziu în acest an.
0
160
GALERIE FOTO (4 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!