Impresii după 1,000 km de condus: Volkswagen e-Golf în Moldova Electro Maraton

Volkswagen e-Golf a fost unul din cele mai curioase modele participante în expediţia noastră electrică de peste 1,000 km prin Moldova. E exemplarul ce aparţine Primăriei Municipiului Chişinău, fiindu-i donat în 2016 de către cei de la Kaufland. Încadrarea lui în Electro Maraton a fost şi un gest de susţinere a iniţiativei noastre din partea autorităţilor locale, dar totodată şi distribuitorul oficial Volkswagen în Moldova, compania Rumeon, s-a mobilizat rapid pentru a susţine participarea acestui automobil în expediţia noastră.
Volkswagen e-Golf a fost lansat într-o vreme când asemenea modele făceau pionerat şi însăşi lansarea lor era un act de curaj. Nimeni nu aştepta vânzări prea mari de la aceste automobile, adeseori ele erau produse în pierdere, şi totuşi ele au înscris istorie. Volkswagen e-Golf, la fel ca şi alte modele electrice, n-a aşteptat un întreg ciclu de viaţă cu acelaşi substrat tehnic, ci a trecut prin câteva actualizări, care i-au îmbunătăţit parametrii tehnici. Şi asta pentru că mobilitatea electrică se dezvoltă atât de repede, încât nu poţi să ţii un model electric 6-7 ani pe piaţă fără a-l îmbunătăţi. Şi e-Golf a fost îmbunătăţit, astfel încât astăzi a început a le face din ochi inclusiv unor cumpărători ce ţintesc spre exemplare la mâna a doua. În acelaşi timp, modelul se vinde în majoritatea ţărilor UE în ultima sa ipostază tehnică, iar aceasta concurează de la egal la egal până şi cu adversarii proaspeţi, zic datele oficiale.
Ca şi design, ultimele versiuni nu se deosebesc practic prin nimic. Aceleaşi LED-uri pasive pe părţile laterale ale barei de protecţie, aceeaşi grilă, aceeaşi linie albastră pe grila frontală şi aceeaşi emblemă „e-Golf” pusă în apropiere de ea. Până şi blocurile optice sunt neschimbate. Chiar şi noi confundasem la un moment dat cu care versiune aveam de-a face, întrucât maşina se alăturase în ultimul moment coloanei şi nu prea avusesem timp s-o studiem.
Ceea ce am avut noi în maraton e un exemplar produs în 2016, cu o baterie de 24.2 kWh. În cele mai intense stiluri de condus, maşina ar fi trebuit să indice o autonomie de vreo 130 km în viaţa reală. În regim NEDC autonomia ar trebui să ajungă la vreo 190-200 km. Partea veselă e că o încărcare completă la o priză de acasă durează vreo 6 ore şi 45 minute – deci nu foarte mult. Mai târziu, la sfârşitul anului 2016, pentru anul 2017, e-Golf a primit o baterie mai mare, de 34 kWh, iar astfel şi-a mărit autonomia până la 200 km şi mai mult în viaţa reală şi până la 300 km în regim NEDC.

Cum a fost în realitate, în Moldova?

Ştiţi, Volkwagen e-Golf a fost una din marile descoperiri ale acestui maraton. Mai ales consumul lui. Modelul a indicat cea mai mică cifră de consum din toate automobilele electrice participante – doar 12.5 kWh/100 km media totală pentru cei 1,000 km ai maratonului! E drept că e o cifră pentru care şoferul maşinii s-a străduit mult, mergând pe alocuri şi fără aer condiţionat, dar e o cifră care ne-a lăsat cu gura căscată.
Tradus în costuri, la preţul actual de 1.79 lei al energiei electrice, asta înseamnă că acest Volkswagen e-Golf poate genera costuri de doar 22-23 bani per kilometru! Despre varianta cu încărcarea gratuită la staţiile publice nici nu mai vorbim – ea înseamnă gratuitate deocamdată, pentru orice automobil electric.
Această cifră incredibilă de consum a făcut posibilă o autonomie reală de peste 150 km de cele mai mult ori, care se apropia adeseori de 190 km. Şi calculele matematice confirmă asta – 24 kWh ai bateriei, împărţiţi la un consum mediu de 12.5 kWh/100 km, ne dau cam 192 km dacă ar fi să mergem până la oprire.

Un alt mare plus pentru Volkswagen e-Golf, observat pe parcursul maratonului, a fost lipsa pretenţiilor la încărcare şi viteza relativ mare. Maşina se încărca la orice priză de 230V, fără să refuze nici măcar odată procesul. Da, au fost hotele la care au cedat reţelele din cauza multor maşini conectate, dar asta n-a fost vina maşinii. Şi puteam şti întotdeauna că, oricât de târziu am conecta e-Golf la o priză obişnuită, până dimineaţa bateria va fi plină. Atunci când aveam mai multe maşini conectate la un singur hotel timpul de încărcare creştea uneori de la cele 6 ore şi 45 minute promise până la 7-8 ore, dar asta oricum era suficient pentru a fi siguri că vom avea bateria plină dimineaţa.
În materie de practicism şi confort – Volkswagen e-Golf se simte exact ca un Golf cu propulsie tradiţională. E la fel de spaţios, are portbagaj practic, e confortabil în rulare, e manevrabil şi agil, e bine izolat fonic şi căptuşit cu aceleaşi materiale. Diferenţele în habitaclu vin mai mult la cadranele de bord, unde turometrul a fost înlocuit de un indicator specific, iar indicatorul nivelului de combustibil arată nivelul bateriei, tot analogic în aparenţă. În rest – e o maşină ca oricare alt Golf. Şi, fiind echipat cu suspensie multilink pe puntea spate, se conduce la fel de plăcut.

Motorul lui Volkswagen e-Golf livrează 116 CP şi 270 Nm, suficient cât maşina să se simtă dinamică. Acceleraţia de la 0 la 100 km/h durează 10.4 secunde – deci, sunt parametri de un Golf normal, cu o motorizare decentă. Viteza maximă, însă, e limitată la 140 km/h din considerente de eficienţă.
Pentru noi a fost o plăcută descoperire experienţa cu acest e-Golf şi chiar am avut impresia că e un model care merită mai multă atenţie decât i se acordă. Dar ediţia din 2017 încoace e şi mai impresionantă tehnic – are o baterie mai mare, o autonomie mai mare şi un motor mai puternic, de 136 CP şi 290 Nm. În această ipostază maşina promite o autonomie de până la 285 km şi mai mult, cu niţică străduinţă.
Cât costă un Volkswagen e-Golf? În România, de exemplu, porneşte de la 32,700 euro fără TVA la distribuitori şi, teoretic, preţul unui exemplar nou ar putea fi apropiat de această valoare şi în Moldova, întrucât maşinile electrice sunt scutite de taxe de import. La mâna a doua îl puteţi găsi la preţuri de 17-20 mii euro în stare foarte bună.
2
8,703
GALERIE FOTO (22 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!