Premieră: Audi A1 citycarver, versiunea mai stilată cu capacități sporite în offroad a hatchback-ului compact

Audi suplinește gama de versiuni pentru hatchback-ul compact de generație nouă A1 cu noua versiune cu capacități sporite în offroad, ce a primit denumirea citycarver. Pe lângă aspectul exterior mai stilat, Audi A1 citycarver oferă un set de îmbunătățiri tehnice, precum o gardă la sol mărită, dar și accesorii originale la interior, care să distingă noua versiune de hatchback-urile standard.
Comparativ cu Audi A1 Sportback, noul citycarver are o suspensie modificată cu o gardă la sol mai mare cu până la 40 mm. La exterior caroseria este ornamentată cu un set de accesorii caracteristice segmentului hatch-urilor cu capacități în offroad, cu inserții din plastic negru pe părțile inferioare a caroseriei și aripi. Caracteristic pentru A1 citycarver va fi calandrul cu o structură interioară modificată, inspirată de la Q8, și o nouă bară de protecție față cu incizii de aer mai generoase și un splitter imitat în partea de jos. La posterior se regăsește o bară de protecție spate modificată, cu inserție specială de plastic gri, caracteristică deobicei SUV-urilor. Pentru un exterior mai expresiv germanii oferă câteva nuanțe speciale și caroserie bicoloră pentru A1 citycarver.
Interiorul A1 citycarver se va distinge de cel al hatchback-urilor standard prin nuanțele inserțiilor speciale de la bord, de o culoare identică caroseriei, opțiune disponibilă, de altfel, și pentru A1 Sportback. Standard este prevăzut instrumentarul de bord digital și ecranul imens de 10.1 inch, ce domină consola centrală, în cadrul sistemului multimedia Audi MMI, cu sistem de navigație și o sumedenie de posibilități de conectare incluse. Pachetul opțional S line va aduce volanul sport, bombat în partea inferioară și o listă mai generoasă de inserții decorative la bord, inspirate din sporturile cu motor. Clienții vor beneficia de pachetul de lumină ambientală decorativă, și vor putea alege între tapiseria textilă, piele, piele artificială sau Alcantara.
Nu vor lipsi nici sistemele de siguranță activă, prevăzute standard atât pentru A1 Sportback, cât și pentru noul A1 citycarver – hatchback-ul este echipat cu dispozitive de monitorizare a mediului ambiant și poate frâna automatizat în fața pietonilor sau altor obstacole. Sistemul Lane Departure este inclus la fel standard, iar opțional clienții mai pot opta pentru un cruise control adaptiv și asistent de parcare avansat. În lista opționalelor mai este trecut un sistem audio performant de 560 watt, livrat de Bang & Olufsen.
Pentru clienții ce-și vor dori doar mai multe posibilități în offroad, dar nu și un exterior inspirat de la modelele de teren, Audi A1 citycarver va fi disponibil cu pachetul Dynamic, ce include etriere de culoare roșie, elemente exterioare decorative de culoare neagră-lucioasă, posibilitatea selectării regimurilor de rulare la bord și suspensie cu amortizoare adaptive. Cât despre motorizări – constructorul din Ingolstadt nu a specificat cu ce motoare va fi disponibil noul A1 citycarver, ceea ce înseamnă că lista motorizărilor va fi preluată în întregime și fără modificări de la hatchback-urile standard.
Comenzile pentru Audi A1 citycarver vor putea fi plasate începând cu luna august a acestui an, iar toamna primele unități vor fi livrate în showroom-urile din Europa. Inițial A1 citycarver va fi disponibil cu ediția specială de lansare Edition One, cu caroserie bicoloră și jante din aliaj de 18 țoli.
0
229
GALERIE FOTO (34 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!