Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Rival pentru Tesla Semi și Volvo Vera: rușii pregătesc un camion electric cu pilot automat!

19 Iulie 2019 - 09:07
Redacţia PiataAuto.md
Compania de design Art. Lebedev Studio din Rusia prezintă propria viziune asupra camionului electric cu pilot automat cu design perfect, noul Gruzovikus. Deocamdată, proiectul este realizat doar în formă digitală, însă cu suportul constructorilor auto Gruzovikus ar putea ajunge pe drumurile publice în următorii ani.
Se pare că designerii au lucrat doar la aspectul vizual al camionului, iar asta pentru că în întreg setul de informații furnizat pe site-ul oficial al companiei nu se vorbește despre substratul tehnic și caracteristicile camionului, care pretinde a fi electric. Artemy Lebedev și-a caracterizat creația drept "transportul viitorului" cu design "perfect". Potrivit designerului, camioanele actuale prezente pe piață nu sunt atractive și dispun de un coeficient aerodinamic oribil, în timp ce Gruzovikus ține cont de problemele camioanelor actuale și are un coeficient aerodinamic îmbunătățit, dar și un design "impecabil".
Atelierul de design nu a dezvăluit, însă, date despre substratul tehnic al noului camion, limitându-se doar la informația că acesta va dispune de propulsie 100% electrică. Pe lângă propulsia electrică, "camionul viitorului" va avea un alt component de bază a vehiculelor high-tech din viitor, și anume sistemul de pilot automat. Rușii, însă, nu au specificat compania care va furniza tehnologia respectivă.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (5 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter