Tesla Model S 100D: impresii după 1,000 km de condus în Moldova Electro Maraton

Ştim că anume această Tesla v-a atras privirile celor mai mulţi dintre voi în Electro Maraton. Şi a făcut-o pe bună dreptate. Pentru că maşina asta e fascinantă într-atât de multe privinţe!
În primul rând, trebuie să facem o erată, corectându-ne o greşeală anterioară, înainte de startul maratonului, când am anunţat maşinile. Atunci am prezentat această Tesla tot ca o versiune Model S 100D, doar că am specificat caracteristicile unei versiuni anterioare, de dinainte de facelift. De fapt, ceea ce avem aici e un 100D proaspăt, numit şi Model S Long Range. Maşina asta are tracţiune integrală, asigurată de două motoare electrice, iar împreună aceste pot dezvolta până la 476 CP! Cuplul total e limitat la 750 Nm.
Cu asemenea parametri, maşina accelerează de la 0 la 100 km/h în numai 3.8 secunde. Şi, spre deosebire de cam toate celelalte electromobile din maraton şi din lume, viteza maximă a acestei Tesla nu e limitată pe la vreo sută şi un pic de kilometri la oră, ci la 250 km/h. Ca la o maşină premium „normală”.

Iar părţile fascinante continuă şi când vorbim de baterie sau te autonomie. Bateria sa are 100 kWh capacitate, fiind de-a dreptul uriaşă. Din ei, 95.0 kWh sunt utilizabili. S-o încarci la o priză obişnuită – ai avea nevoie, probabil, de un week-end întreg. La prizele actuale publice din Moldova, însă, cu curent alternativ, Tesla Model S poate trage până la 16.5 kW. În maraton Tesla trăgea constant peste 11 kW din aceste prize, ceea ce e departe de cei 145 kW pe care-i poate trage dintr-un supercharger, dar oricum e decent. Proprietarul acestei Tesla – Maxim – şi-a instalat o asemenea priză de 22 kW acasă, şi o încarcă uşor peste noapte, ba chiar n-o face decât o dată la câteva zile. Pentru că autonomia maşinii e uriaşă. De peste 500 km – vreo 525 km în viaţa reală, până la vreo 610 km în ciclu WLTP.
Cifre şi impresii din Moldova Electro Maraton

Şi această Tesla a indicat constant în Electro Maraton autonomii uriaşe de peste 500 km. 510 km a fost minimul pe care l-am văzut cu bateria plină, dar s-a redresat după mai mulţi kilometri la vreo 535 km. Spre mirarea noastră, consumul maşinii nu era foarte mare – în jur de 15-16 kWh dacă aveai un ritm de condus mai domol, iar într-un asemenea ritm te puteai apropia de 600 km autonomie. În ziua #300kmchallenge, Tesla a avut un consum mediu de 14.8 kWh şi ar fi putut face cam dublul distanţei noastre provocatoare. Nimic provocator pentru ea, deci.
Senzaţiile de condus sunt plăcute, iar exemplarul ăsta mai era dotat şi cu Autopilot, care funcţiona destul de bine. Maşina e confortabilă fără îndoială, asemeni sedan premium de dimensiuni comparabile cu motoare tradiţionale. Dar e mult mai tehnologizată, iar noaptea parcă toate aceste tehnologii par şi mai magnifice.
Cum accelerează Tesla Model S 100D? Prompt şi impresionant, capabilă să te lase pe spate şi chiar cu gura cascată, îi lipseşte doar acel impuls brutal pe care-l dă felina pe nume Jaguar I-PACE. Aici cifrele sunt mai rapide, însă dramatismul e un pic mai mic.

La viteze mari sesizezi că maşina asta e perfect adaptată pentru autostrăzi şi un regim de exploatare care să nu te priveze cu nimic din ceea ce poate o maşină „obişnuită”. Da, în asta a şi constat genialitatea Tesla – o maşină care să nu te priveze din nimic din ceea cu ce eşti deprins, dar care să te facă s-o doreşti chiar mai tare decât un model ce arde combustibili fosili. Şi toţi care s-au perindat în habitaclul acestui exemplar – fie în rol de pasageri, fie în rol de şoferi – au coborât încântaţi. Încântaţi de un automobil electric.
Oricând ne-am fi uitat pe bord la Tesla, vedeam autonomii de 400, 300, 500 şi mai mulţi km. Minimul pe care l-am văzut a fost de un pic sub 200, din câte ţin minte. E o maşină care te face să uiţi de autonomie. Şi ce poate fi mai frumos la o electrică?
Da, formidabilă maşina, fără îndoială! Iar voi, cei pasionaţi de Tesla, care vedeţi în maşina asta un apogeu al admiraţiei, n-aţi fi dezamăgiţi – ea merită admirată, pentru că e cu adevărat fascinantă atât în confort, senzaţii de condus, cât mai ales în dinamismul ei şi în autonomia uriaşă de care e capabilă!

Iar noi mai avem şi un video supriză cu dinamismul acestei Tesla, în curând!...
0
6,833
GALERIE FOTO (38 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!