Versiunea Plug-in Hybrid Mercedes-Benz A-Class se lansează în toamnă! Primele informații

Mercedes-Benz va diversifica gama de versiuni disponibile pentru A-Class cu o variantă electrificată, plug-in hybrid (PHEV). Modelul va primi indicile A 250 e și va utiliza un propulsor pe benzină cu unul electric, iar ulterior tandemul ar putea suplini lista motorizărilor celorlalte modele compacte din seria A-Class, ce utilizează aceeași platformă.
Cel mai probabil, noul Mercedes-Benz A 250 e va marca debutul public în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt, ce-și deschide ușile la 12 septembrie 2019. Până atunci, însă, modelul ar putea fi prezentat în premieră mondială în spațiul web. Versiunea electrificată Mercedes-Benz A-Class va utiliza un sistem de propulsie plug-in hybrid, ce prevede o baterie mai generoasă și o autonomie mai mare în regim 100% electric, comparativ cu versiunile hybrid și mild-hybrid.
Potrivit informațiilor preliminare, varianta PHEV Mercedes-Benz A-Class va utiliza benzinarul turboaspirat de 1.3 litri, cu 163 CP la activ, și un motor electric, cu o putere de circa 100 CP. În tandem sistemul de propulsie urmează să livreze circa 200-230 CP, o putere similară celei livrate de versiunea A 250, cu benzinar de 2.0 litri și 224 CP la activ.

Voci din cadrul companiei au relatat pentru presa occidentală că, comparativ cu variantele incipiente, ce sunt cuplate la cutia automată cu 7 rapoarte, noul A 250 e va avea o cutie automată cu 8 rapoarte. Motorul electric va fi alimentat de la o baterie cu o capacitate de 15 kWh, capabilă să-i asigure o autonomie de circa 60 km în regim 100% electric, după standardul apropiat de exploatarea reală WLTP. Tot în regim electric, Mercedes-Benz A-Class va putea accelera până la 140 km/h, după care motorul termic va fi pornit automat.
Platforma tehnică comună și lista unică de motorizări ar permite ca sistemul de propulsie hibrid să fie lansat fără prea mari dificultăți și modificări și pentru modelele A-Class în versiunile sedan și break, pentru CLA, B-Class, GLA și GLB.
0
1,510
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!