Ziua 3 în Moldova Electro Maraton: 300 km challenge! Ce înseamnă să faci 300 km într-o singură zi în Moldova cu o coloană de 9 electromobile?

După toate cele întâmplate în ziua 2, cu eşuări repetate de încărcare, cu fulgerul care a lovit staţia de mare putere, cu reparaţia ei ulterioară noaptea târziu, cu siguranţele de la hotel sărite repetitiv, în relatarea de ieri dimineaţă vă spuneam că vom merge cu un fior de frică să verificăm starea bateriilor dimineaţa. Nu eram siguri că toate vor fi încărcate suficient.

Iar asta ne făcuse să ne îndoim şi de posibilitatea de a ne urma planul ambiţios pentru ziua a 3-a a maratonului – să facem un #300kmchallenge – adică o provocare ambiţioasă de a parcurge 300 km într-o singură zi, de la Bălţi spre Comrat, traversând drumuri întortocheate pe la Călăraşi, Lozova, traseul Leuşeni, Lăpuşna, Hânceşti, Cimişlia şi Comrat. Chiar şi cu bateriile pline ar fi părut un plan nebunesc. Pe acest traseu, dacă pornim de la Bălţi, următoarea staţie puternică ar fi trebuit să fie la Călăraşi, însă acolo priza urmează să apară abia în viitorul apropiat, aşa că astăzi, pe acest traseu, priză am fi avut abia pe traseul Leuşeni, după vreo 160 de km mers electric, din cei 300 km. Aşa că ne gândeam la tot soiul de trasee mai drepte, care să ne uşureze sarcina.

Dimineaţa, verificările de maşini în mare parte ne-au bucurat. Jaguar I-PACE reuşise să se încarce 100% la staţia puternică din Răuţel. ZOE cel cu baterie mai mică se încărcase 100% la o staţie peco de alături de hotel. ZOE-ele nou, cu baterie de 40 kWh, se încărcase incomplet la o priză obişnuită la staţia peco, dar colegul nostru Eugen fusese destul de harnic să-l ducă dis-de-dimineaţa la priza puternică pentru a-l succeda pe Jaguar. Într-o oră bateria era plină. Nissan Leaf de nouă generaţie nu se încărcase chiar complet de la o priza hotelului, avea vreo 90% acumulate, pe care le-a mai suplinit pe parcursul dejunului. Vokswagen e-Golf s-a încărcat complet de la priza hotelului. Hyundai Ioniq s-a încărcat şi el deplin, fiind conectat tot la hotel. BMW i3 a stat toate noaptea conectat la o priză de lângă bucătăria hotelului şi şi-a încărcat la 100% bateria, tot de la reţeaua de 230 V. Tesla Model S ne anunţase prin staţie că nu s-a încărcat decât pe perioadă scurte de la o priză de 380 V, dar autonomia ei parţială era oricum suficientă pentru întreaga zi, aşa că maşina era optimistă. Nissan Leaf de generaţie precedentă şi-a bătut propriul record pozitiv – bateria sa încărcată la 100% dimineaţa arăta 158 km autonomie posibilă.

Aşadar, ceea ce părea o apocalipsă furtunoasă a prizelor în seara de dinainte, reuşise să se transforme aproape în totalitate într-o dimineaţă însorită, mai plină de optimism. Chiar dacă am încărcat multe din maşini împrăştiindu-le în jurul hotelului, cu cabluri trase pe la ferestre, doza de curaj pentru ziua ce avea să urmeze ne-a crescut exponenţial.

Uitasem să încărcăm staţiile radio, însă, aşa că ne-am asigurat că vom vorbi printr-o aplicaţie de telefoane, care foloseşte conexiunea 4G de la Orange. Eram sceptic la început despre latenţe şi ce vom face în zone unde nu prea prinde reţeaua. Însă ieri am constatat că asemenea zone sunt aproape inexistente, iar viteza 4G a celor de la Orange Moldova a permis o comunicare live, fără întârzieri. Aplicaţiei îi zice Zello, iar dacă aveţi trafic uriaş de 4G inclus, ca şi noi, puteţi s-o încercaţi.

Am adunat maşinile de la hotel şi de la staţia peco de alături, pentru a porni spre staţia puternică de la marginea Bălţiului, de lângă Răuţel. Acolo ne-am adunat cu toţii la o cafea şi un sfat. Ce facem azi? Mergem pe calea mai simplă, să ajungem la Comrat cu necesitatea unor încărcări mai scurte? Sau mergem pe calea iniţială, mult mai complicată, când ştim sigur că unele maşini riscă să nu ajungă nici măcar la primul punct şi vor trebui să alimenteze improvizat, dar chiar şi aşa aproape toate maşinile vor trebuie alimentate. Şi va fi nevoie de popasuri lungi de alimentare. Şi s-ar putea să ajungem chiar şi la miezul nopţii pe la Comrat...

Dar echipei noastre nu i-a fost frică de aventuri. „N-am venit aici să alegem căi uşoare. Suntem gata să înfruntăm o aventură hard-core, să ajungem noaptea, să facem ceva ce pare incredibil”. Decizia a fost luată. Mergem pe calea cea grea!

Am făcut dreapta spre Ţibirica, pentru a parcurge nişte regiuni împădurite extrem de frumoase şi a ajunge spre Călăraşi. La coborâre încercam să folosim cât mai eficient recuperarea – dacă valea e abruptă, utilizam la maxim forţa de apăsare, dacă valea e mai întinsă, reduceam forţa de recuperare pentru a păstra inerţia.

La Călăraşi, ne-am gândit să oprim un pic pentru a încărca la o priză obişnuită de la o staţie peco măcar automobilele cu autonomie mai mică, să ne asigurăm că vor ajunge la Leuşeni. Am verificat cifrele tuturor şi păreau să aibă rezervă suficientă, aşa că am conectat doar Nissan Leaf de generaţie precedentă până la urmă, cât am stat la o pauză de cafea de vreo 30 minute.

Apoi am pornit mai departe, ştiind că până aici totul a fost relativ simplu şi adevăratele greutăţi abia urmează. Am făcut câteva zigzaguri de drumuri pentru a ajunge la traseul Leuşeni, trecând şi prin zone cu păduri frumoase alături, dar şi pe o porţiune de drum acoperită cu prundiş, pe care a trebuit să înaintăm foarte încet. Aici, dar şi anterior pe drum bun, am constat un fapt interesant: în ciuda lipsei cutiei de viteze la electromobile să circuli la o viteză de 30-35 km/h e mult mai ineficient decât să circuli cu 60-75 km/h. Da, mai bine mergi cu 70, sau chiar 80 km/h, decât să reduci viteza crezând că o să economiseşti în consum.

Aşadar, ultima porţiune de drum în pantă înainte de a ieşi spre Leuşeni a fost lentă, în urcare şi ineficientă pentru maşinile noastre. Cifrele de autonomie scăzuseră, prevenindu-ne că dacă vom continua aşa, vom merge mult mai puţini kilometri. Nissan Leaf, de generaţie precedentă, avea vreo 47 km rămaşi autonomie, deşi făcuse deja peste 100 km. Primul nostru punct de popas trebuia să fie la staţia Avante din apropierea vămii Leuşeni, urmând să mai ducem câteva electromobile la încărcat la staţia Vento de lângă vamă. Până la Avante să arătau a fi încă vreo 45 km, până la Vento – vreo 54 km.

Alexandru, şoferul din Leaf, oprise demult aerul condiţionat, deşi poate nu era neapărat nevoie. Dar el voia să bată un record de eficienţă. Pe traseul asfaltat, cifrele noastre de autonomie şi-au mai revenit cam la toate maşinile. Peste vreo 15 km Leaf-ul de generaţie anterioară anunţase cu o notificare că nivelul bateriei e cam jos. Teoretic, ajungem cu el la Avante. Dar, după ce mai jos de 15 km maşina nu mai arăta autonomia, ci doar liniuţe, Alexandru s-a stresat destul de mult de ea. Aşa că am decis să oprim la o altă staţie mai devreme, să o mai încărcăm niţel.

Un pic mai târziu, am ajuns cu toţii la Avante, o staţie peco exemplu de pe acest traseu, mai ales pentru ambianţa din interior, zona sa gastro şi calitatea gustărilor de aici. Cei de la Avante ne-au organizat cu drag un popas gustos, cu plăcinte fierbinţi şi gustoase ca la mama acasă, dar şi renumiţii hot-dog de la Avante.

În ciuda faptului că aici încă nu există o staţie electrică puternică, am putut conecta în acelaşi timp un număr mare de maşini la încărcare, la prize de 230V fără vreo problemă a reţelei electrice. Noua generaţie Nissan Leaf fusese conectată, de rând cu VW e-Golf şi Hyundai Ioniq. BMW i3 astăzi indică o autonomie totală de peste 350 km şi mai are acum o rezervă de apoape 200 km, prin urmare – n-avea nevoie să-l alimentăm acum. Jaguar I-PACE avea de asemenea o autonomie generoasă rămasă. Ambele Renault ZOE, Tesla Model S şi Nissan Leaf de generaţie precedentă au fost duse la staţia de înaltă capacitate de lângă vamă, la 9 km depărtare, însă pe ele a trebuit să le încărcăm pe rând.

Am stat în cafeneaua celor de la Avante, savurând bucatele gustoase fără grabă, întrucât maşinile aveau nevoie de timp pentru a-şi încărca bateriile. Au trecut 30 minute. Apoi încă 30. Şi încă o oră. Aveam deja două ore staţionând pe loc, iar bateriile încă nu erau pregătite să facă faţă încă unui segment de sprint lung. Cele care se încărcau la priza rapidă, acumulau procentele mult mai repede, însă o făceau pe rând, iar asta lua, din nou, timp.

Unii dintre noi au mai gustat plăcinte. Alţii au trecut la lectură de cărţi. Alţii au tot explorat telefoanele. Alţii s-au angajat în discuţii plăcute. Alexandru chiar a aţipit. Aşa arată o coloană de automobile electrice care face uz de condiţii încă foarte incipiente de infrastructură electrică.

Am plecat mai departe mai pe la apus de soare, spre Lăpuşna. Baterile nu erau toate pline, evident, dar aveam să ajungem la Cimişlia cel puţin, acolo unde mai există o priză puternică.

Am traversat Hânceşti, iar pe la Bozieni am constatat că autonomia totală a lui BMW i3 de azi ar fi de 388 km! Cam cu o 70 km mai mult decât cele mai optimiste promisiuni ale producătorului! BMW i3 e eroul meu de azi. El, dar şi Jaguar I-PACE au ajuns la Cimişlia fără pic de încărcare pe parcursul întregii zile.

Era deja noapte când ajunsesem la priza din Cimişlia, situată la o staţie peco. Şi aici, restaurantul Black Rabbit din Chişinău – cel despre care vă anunţasem mai demult că a fost primul din capitală care a implementat un serviciu de livrare cu automobile electrice – ne-a făcut o surpriză de pomină. Şeful de la Black Rabbit, alături de un coechipier, ne-a făcut o livrare eco a cinei tocmai din Chişinău, la bordul unui Renault ZOE. Au venit atât de repede, încât mâncarea era caldă. Şi cât au mai stat niţel, şi-au şi încărcat maşina de livrare pentru drumul înapoi.

Aveam deja peste 250 km parcurşi astăzi şi mai rămăsese doar să ajungem de aici la Comrat. În Comrat, însă n-aveam cum să le încărcăm pe toate simultan – nici reţea suficient de puternică la hotel, nici vreo priză electrică din astea noi. Aşa că am lăsat o parte din maşini la încărcat pe noapte în Cimişlia şi am plecat spre Comrat cu câteva din ele. Cu BMW i3 – pentru că avea să-i ajungă autonomie şi să se ducă la Comrat, şi să revină. Cu Hyundai Ioniq, din acelaşi motiv, doar că el fusese şi încărcat la amiază. Dar oricum, acest Hyundai Ioniq, al celor de la Programul Naţiunilor Unite continuă să ne depăşească aşteptările iniţiale şi să ne demonstreze că-şi merită banii. Şi, fireşte, şi Tesla avea rezerve de autonomie.

Era ora 12 noaptea când intrasem în Comrat. Provocarea de 300 km a fost un test de rezistenţă a bateriilor, a maşinilor şi a noastră, a celor din echipaje. Şi ne e plăcut să constatăm că ea a fost lipsită de probleme tehnice. De data asta n-am avut peripeţii cu staţiile de încărcare, decât deja obişnuitele săriri de siguranţe la staţia din Cimişlia. Aşa că, deşi la 12 noaptea, putem spune ferm: am realizat cu succes challenge-ul de 300 km electrici într-o singură zi prin Moldova. Cu 9 maşini electrice în acelaşi timp, fără o infrastructură avansată, a fost dificil. Dar a fost posibil!