Cel de-al doilea SUV coupe din gama Skoda se dezvăluie în primele imagini neoficiale - noul Kamiq GT
14 August 2019, 17:11
Skoda continuă să diversifice intens propria gamă de SUV-uri. Constructorul ceh a identificat rețeta perfectă a unui SUV bestseller și a început o ofensivă fermă în segment odată cu lansarea noului Kodiaq, care s-a bucurat de un succes răsunător pe piață. Au urmat modelele mai compacte, Karoq și Kamiq, cel din urmă fiind prezentat în două versiuni cu totul diferite, una pentru piața din China și una pentru piața europeană. Între timp, însă, cehii au pregătit și prima lor ofertă în gama de SUV-uri stilate cu siluetă coupe, cu primul Kodiaq GT, care în următoarele luni va fi acompaniat de noul Kamiq GT.
Primele imagini cu modelul de serie, inspirat din conceptul Skoda Vision GT, s-au strecurat în web.

Precum și în cazul lui Kodiaq GT, acest Kamiq GT va fi un model dedicat strict pieței din China, însă dacă Kodiaq GT va ajunge în Europa fără prea multe schimbări, atunci versiunea coupe a lui Kamiq pentru Bătrânul Continent se va distinge mult de cea chineză, or pe lângă aspectul exterior, cele două versiuni Kamiq se disting mult și din punct de vedere tehnic. Cu certitudine, însă, cât Kodiaq GT atât și Kamiq GT vor fi oferite și în Europa. Cel puțin unul dintre cele două SUV-uri coupe
ar putea fi prefațat în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt din luna septembrie a acestui an.

Primele imagini cu versiunea chineză ne prezintă cât de mult se va distinge coupe-ul de versiunea standard. Astfel, crossover-ul va păstra un limbaj stilistic familiar, dar va avea o siluetă mai dinamică grație montanților spate înclinați și elementelor decorative exterioare modificate, cu un surplus de agresivitate. Cel mai probabil lansarea pe piață a lui Kamiq GT va avea loc în prima jumătate a anului viitor, iar tot pe parcursul lui 2020 Kamiq GT ar putea marca și premiera sa europeană.
PiataAuto.mdDenis Godorozea
0
1,543
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!