Karim Habib părăsește postul de designer-șef la Infiniti după doar 2 ani de la investirea în funcție
29 August 2019, 17:18
Renumit pentru cariera de succes în calitate de designer la BMW, Karim Habib a fost invitiat în postura de designer-șef în cadrul companiei Infiniti în aprilie 2017. Designerul a avut o misiune importantă de a inventa un nou limbaj stilistic pentru constructorul premium nipon, care se pregătește să revoluționeze propria gamă de modele, renunțând la motoarele termice în favoarea electrificării. Însă după o cooperare de puțin peste 2 ani Karim Habib părăsește postura de designer-șef.
La moment nu se cunoaște motivul plecării lui Habib, însă conducerea constructorului nipon se declară satisfăcută de succesele
designerul în cadrul companiei
și anunță că acesta și-a îndeplinit misiunea de creare a noului limbaj stilistic pentru viitoarele electromobile Infiniti.
Printre principalele lucrări ale lui Karim Habib în cadul Infiniti au fost conceptele Project Black S, QX Inspiration și QS Inspiration, iar în viitorul apropiat niponii vor lansa un SUV coupe, cu denumirea QX55, la proiectarea căruia a participat și Habib.

Din 1 septembrie 2019 locul lui Habib va fi preluat de Taisuke Nakamura, în vârstă de 49 ani, care s-a alăturat Concernului Nissan din 1993. Nakamura anterior a participat la proiectarea modelelor și la designul
conceptelor Infiniti Emerg-e, Infiniti Q30, Nissan Gripz, Nissan IMx, dar și modelului de serie Nissan Sentra.

Printre motivele plecării lui Karim Habib din cadrul Infiniti se pot enumera problemele grave cu care se confruntă constructorul premium nipon. Astfel, Infiniti a suferit un eșec pe piața europeană și și-a anunțat plecarea de pe Bătrânul Continent. Un val de cheltuieli mai este provocat de transferul sediului principal din Hong Kong în Japonia. Totodată,
constructorul mai întâmpină probleme pe principala piață de desfacere, cea din SUA, unde în ultimile luni înregistrează o scădere dramatică a vânzărilor, ultima scădere catastrofală de 13% având loc în luna iulie a acestui an, în SUA fiind comercializate 71,718 modele Infiniti. Tot în rândul problemelor Infiniti pot fi trecute schimbările managerilor din conducere și problemele interne în cadrul Alianței Renault-Nissan-Mitsubishi, apărute după demisia și arestarea lui Carlos Ghosn.
PiataAuto.mdDenis Godorozea
0
1,840
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!