Noul SUV blindat BMW X5 Protection VR6 poate opune rezistență atacurilor cu AK-47

BMW prezintă noua versiune blindată a SUV-ului X5 – Protection VR6 care poate opune rezistență atacurilor cu AK-47 cu cartușe de calibrul 7.62 de 39 mm și exploziilor. Pentru a face față greutății mai mari SUV-ul utilizează benzinarul de top V8 de 4.4 litri, ce se regăsește și sub capota super-sedanului BMW M5.
Noul BMW X5 Protection VR6, după cum sugerează și denumirea, a fost blindat conform standardului VR6, care prevede protecție împotriva atacurilor cu muniție de calibru 7.62 de 39 mm, utilizată de pușca AK-47. Totodată, SUV-ul este rezistent și împotriva exploziilor laterale echivalente cu 15 kg de TNT, iar scutul blindat de la partea inferioară este rezistent împotriva exploziilor grenadelor DM51. Opțional X5 Protection VR6 poate fi echipat cu un plafon blindat împotriva atacurilor cu drone cu explozibile de tip C4.
Bavarezii nu au dezvăluit greutatea proprie a versiunii blindate X5, însă aceasta cu siguranță depășește 3.5 tone. Astfel, pentru caracteristici dinamice și pentru a fi capabil să părăsească cât mai rapid zona atacului, X5 protection VR6 a beneficiat și de o unitate de propulsie generoasă sub capotă. Este vorba despre benzinarul V8 de 4.4 litri, ce livrează 530 CP și 750 Nm, identic celui utilizat de varianta M50i. De altfel, cu mici modificări aceeași unitate se regăsește și sub capotele sedanurilor și coupe-urilor de performanță M5 și M8. Cu acest motor SUV-ul blindat poate accelera până la 100 km/h în doar 5.9 secunde și este capabil să atingă viteza maximă de 210 km/h.
Printre alte modificări rezervate pentru noul X5 Protection VR6 se enumeră sistemul special de alarmă cu comenzi dedicate situate pe tunelul central, iar jantele de 20 țoli sunt "încălțate" în anvelope speciale rezistente la atac.
0
5,945
GALERIE FOTO (15 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!