Au fost anunţate preţurile pentru noul Suzuki Jimny în Moldova! Cât costă cel mai dur offroader compact?

21 Septembrie 2019, 07:30
Redacţia PiataAuto.md
Am aşteptat multă vreme preţurile pentru micuţul Suzuki Jimny, cel mai nou offroader compact nipon şi uite că în sfârşit cei de la Suzuki Moldova ne informează că a mai rămas doar o lună până vor ajunge primele exemplare în ţara noastră, iar odată cu asta au dezvăluit şi preţurile lui Jimny pentru Moldova.
Aşadar, preţurile pentru Suzuki Jimny în Moldova pornesc de la 15,000 euro. La fel ca peste tot în lume, noul Jimny vine doar cu un singur motor posibil — pe benzină, aspirat natural, de 1.5 litri, capacil să dezvolte 102 CP — şi doar cu tracţiune integrală adevărată. Motorul poate fi cuplat la o cutie manuală cu 5 trepte sau la una automată cu 4 trepte.
În spiritul de Samurai şi al ultimelor modele Suzuki, în echiparea de bază sunt deja incluse toate dotările decente pentru zilele noastre — tot ce ţine de siguranţă, dar şi sistem de aer condiţionat, calculator de bord, lacăt centralizat, cruise-control, sistem de frânare automată, sistem multimedia cu Bluetooth şi USB. Totuşi, această echipare păstrează şi câteva detalii simple şi foarte practice pentru cei care vor dori să-şi exploateze mai dur micuţul offroader — jante din aliaj, faruri halogene şi, evident, cutie manuală.
În dotarea superioară jantele de oţel sunt înlocuite de jante din aliaj, farurile halogene de altele cu lumini LED, sistemul de aer condiţionat — cu unul automat de climatizare, iar sistemul multimedia — cu unul cu display mai mare şi cu navigaţie. Un asemenea Suzuki Jimny cu cutie manuală costă 16,800 euro în Moldova, iar cu cutie automată — 17,800 euro.
La oricare din cele 3 combinaţii enumerate mai sus se pot adăuga doar două opţionale în plus — vopseaua metalizată, la preţ de 350 euro, şi combinaţia bicoloră a caroseriei, la preţ de 700 euro.
0
832
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
TESTE DRIVE DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!