BMW introduce tehnologia mild hybrid pentru prima dată în gama sa

17 Septembrie 2019, 12:09
Redacţia PiataAuto.md
BMW anunţă astăzi introducerea tehnologiei mild hybrid pe primul model din gama sa. Deşi BMW e unul din pionerii lumii auto în materie de automobile cu propulsie 100% electrică, hibridă şi plug-in hibridă, bavarezii au ezitat mai multă vreme să aplice şi tehnologia mild hybrid pe modelel sale. Concurenţii de la Audi şi Mercedes-Benz, însă, o fac cu succes de ceva vreme.
Noi discutam acest subiect cu cei de la BMW încă la testul drive cu noul BMW X7, astă vară, şi nici atunci vocile nu erau la unison despre introducerea tehnologiei mild hybrid pe modelele bavareze. Totuşi, acum vin şi informaţiile oficiale: BMW Seria 5 va fi primul model care va primi această tehnologie.

Modelul va face uz de un sistem electric de 48 V, cum se întâmplă şi în cazul altor producători, dar şi de o baterie auxiliară de capacitate mai mică decât în cazul unui hibrid clasic. Ca şi în cazul altor modele mild hybrid, electromotorul va avea doar rol de asistare a propulsiei şi nu va putea propulsa de unul singur automobilul. Producătorul german nu menţionează, însă, dacă electromotorul va fi ataşat prin curea la motorul cu ardere internă sau va fi integrat între acesta şi transmisie.

Totuşi, ştim deja care vor fi primele motorizări ale Seriei 5 care vor deveni mild hybrid, începând cu luna noiembrie 2019: 520d şi 520d xDrive, în caroserie Sedan şi Touring. Consumul acestor versiuni, şi aşa eficiente, va fi cu 0.3 litri/100 km mai mic datorită noii tehnologii.
0
326
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!