Mercedes-Benz prezintă versiunile plug-in hybrid pentru SUV-urile GLC și GLE
9 Septembrie 2019, 14:06
Noile Mercedes-Benz GLC facelift și GLE au primit versiuni plug-in hybrid. SUV-urile se lansează cu cea de-a treia generație a sistemului german de propulsie electrificată și vor marca premiera mondială în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt în câteva zile. Să vedem, deci, cât de eficiente pot fi noile SUV-uri electrificate.

Anterior versiunea hibridă GLE 350 de generație precedentă utiliza un benzinar V6 în tandem cu un motor electric. Noua generație utilizează în cadrul motorizării hibride GLE 350 de turbodiesel-ul de 194 CP și 400 Nm.
Motorul este cuplat la cutia 9G-Tronic, în care este integrat și un
motor electric de 136 CP și
440 Nm. Puterea totală a
sistemului atinge cifre
uimitoare de 320 CP și
700 Nm. Cuplul maxim
este distribuit pe ambele
punți, iar într-un regim
de condus mai lejer
motorul electric poate
întrerupe conexiunea
dintre motorul termic și
cutia de viteze.
În cazul lui GLE bateria ce alimentează motorul electric este situată în podeaua portbagajului, fără a avea un impact dramatic asupra volumului oferit în compartimentul de depozitare – cu bancheta spate rabatată, comparativ cu versiunile echipate doar cu motoare termice, GLE 350 de oferă un volum de 1,915 litri, în locul celor 2,055 litri disponibili pentru celelalte versiuni.
Bateria are o capacitate de 31.2 kWh și poate oferi o autonomie record de 90 km în regim 100% electric. Consumul declarat în regim mixt este de asemenea unul fantastic pentru un SUV de aceste dimensiuni, de doar 1.1 litri de motorină la 100 km parcurși!
De altfel, într-un regim urban GLE 350 de va putea circula fără mari bătăi de cap doar cu motorul electric, or rezervele bateriei pot fi suplinite până la 100% în doar 30 minute sau până la 80% în mai puțin de 20 minute, de la o priză de încărcare rapidă.
În regim 100% electric Mercedes-Benz GLE 350 de poate accelera până la 160 km/h, în timp ce viteza maximă în regim hibrid constituie 210 km/h. Motorizarea oferă un timp de accelerație de 6.8 secunde până la 100 km/h.
Deși noua versiune hibridă Mercedes-Benz GLC debutează tot astăzi, germanii nu au publicat imagini cu modelul actualizat. În schimb germanii nu au ezitat să ofere întreg setul de informații despre cea de-a doua premieră de astăzi.

Astfel, Mercedes-Benz GLC 300 e
utilizează un benzinar turboaspirat de 2.0 litri, capabil să livreze 211 CP și 350 Nm. Motorul se cuplează la noua cutie 9G-Tronic, oferită și pentru GLE 350 de, în care la fel este integrat un motor electric de 122 CP și 440 Nm. Puterea maximă a sistemului hibrid constituie 320 CP și 700 Nm, în timp
ce predecesorul, GLC 350 e oferea 320 CP și 560 Nm.

În cazul lui GLC motorul electric este alimentat de la o baterie de 13.5 kWh, capabilă să ofere energie suficientă pentru o autonomie de până la 39 km.
În regim de rulare hibrid
GLC 300 e indică un consum mediu
de combustibil de 2.5 litri de benzină și poate accelera până la viteza maximă de 230 km/h, limitată la 130 km/h în regim % electric. SUV-ul actualizat indică și un timp mai bun cu 0.2 secunde în repriza 0-100 km/h, comparativ cu predecesorul, de 5.7 secunde.
Premiera noilor SUV-uri plug-in hybrid va avea loc în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt iar până la finalul toamnei 2019 primele unități vor fi livrate clienților.
PiataAuto.mdDenis Godorozea
1
4,501
GALERIE FOTO (6 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!