Recomandarea Car Music de week-end, №29

Vă spunem bun venit la o nouă porţie de muzică bună pentru condus, prieteni. Şi azi venim cu 3 recomandări, care se vor potrivi bine unui condus plăcut, unor urechi căutătoare de sunete de calitate şi, fireşte, unui sistem audio cât mai bun în maşină.
Aşa că trecem neîntârziat la recomandările de azi, din cea de-a 29-a ediţie.

Recomandarea Electronic:
Yotto – Hyperfall (remixed). 2019.
iTunes | Deezer | Spotify
De această dată muzica electronică nu ne este dăruită de vreun francez, cum se întâmplă de multe ori la recomandările noastre, ci de un finlandez. Mai mult ca atât, dacă veţi asculta cap-coadă acest album veţi avea nişte senzaţii de deja-vu nostalgic la unele partituri de la începutul stilurilor de deep house şi nu putem să nu recunoaşte că anumite creaţii au nişte „orchestrări” mai repetitive, ceea ce noi încercăm de obicei să evităm la aceste recomandări. Dar, necătând la asta, albumul ăsta dă o stare de bine, de satisfacţie acustică mai ales la volan. Şi de multe ori după asta, când vei mai avea câte un episod de condus, îţi vei aminti primul de el, pentru a-l mai pune încă o dată şi a mai repeta starea aia de bine, de album care se unge ca untul pe pâine. Dacă vreţi să mai exploraţi creaţiile lui Yotto, puteţi audia şi albumul original Hyperfall, cel în care nu e vorba de remixuri, dar pe noi ne-a cucerit anume această lansare, pe care v-o recomandăm azi.

Recomandarea Jazz:
Trilok Gurtu – The Glimpse. 1997.
iTunes | Deezer | Spotify
Poate o fi de vină faptul că am mai frecventat în adolescenţa mea concertele de la Ethno Jazz Festival Chişinău, dar îmi place să descopăr albume de jazz cu o infuzie inspirată de elemente etno, pentru că de multe ori această infuzie le face unice. Albumul ăsta e printre favoritele mele de mulţi ani, dar abia acum am ajuns să-l introduc într-o recomandare de week-end. Şi genialul Trilok Gurtu – un percuţionist născut în India, de o creativitate debordantă – a produs un album absolut superb aici. Dânsul mai are multe alte albume, dar unele sunt în alte direcţii, altele sunt colaborări mai mult sau mai puţin interesante cu alţi muzicieni, însă ăsta e cumva albumul care iese total în evidenţă. Un sistem audio de înaltă fidelitate va ajuta mult la o reproducere fidelă a percuţiei complicate a lui Gurtu şi a muzicienilor ce participă la acest album.

Recomandarea Rock:
Nirvana – MTV Unplugged in New York. 1994.
iTunes | Deezer | Spotify
Albumul ăsta e acel tip de rock acustic şi plin de suflet, care va fi pe placul şi celor mai sceptici faţă de sunetele mai agresive ale hard rock-ului sau heavy metal-ului. Mai mult, ar putea să placă şi celor care nu prea se au cu Nirvana în general. Şi asta pentru că e acustic şi extrem de plăcut de ascultat. E înregistrat live, la o sesiune de MTV Unplugged din 1993, în New York, şi lansat în 1994. Şi tot acest album a fost primul lansat după moartea starului Nirvana, Kurt Kobain. Prin urmare, e de prisos să vă mai spunem cât de simbolică a devenit în timp această creaţie muzicală.

Vedeţi şi:
» Toate recomandările muzicale precedente
0
310
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!