Toyota lansează o nouă platformă tehnică globală pentru automobilele sale compacte
6 Septembrie 2019, 07:48
Platformele tehnice modulare, ajustabile pentru modelele de diverse dimensiuni, s-au răspândit tot mai mult în lumea auto în ultimul deceniu. Cea mai nouă platformă tehnică a celor de la Toyota, botezată TNGA, a fost pentru niponi şi ocazia de a concepe automobile mult focusate spre plăcerea şi emoţia în condus, noua platformă permiţând un centru de greutate mai coborât şi o distribuţie mai idealistă a maselor, chiar şi pentru modelele
mari. Testele noastre drive cu modelele recente Toyota şi Lexus construite pe această platformă şi derivatele ei – Toyota RAV4, Toyota Corolla Hybrid, Toyota Camry, Lexus UX – au fost cele care ne-au convins cât de mult a schimbat lucrurile spre bine noua platformă TNGA a niponilor.

Mai exact, noua filosofie globală TNGA vine în câteva derivate, similare din
punct de vedere a construcţiei modulare, dar cu adaptări specifice dimensiunii şi segmentelor de modele. Astfel, RAV4 şi Camry sunt construite pe platforma numită GA-K, iar Corolla, C-HR şi Lexus UX – pe platforma GA-C.

Acum a venit momentul ca această filosofie globală modulară să fie extinsă şi spre segmentul modelelor mai
compacte Toyota, iar astfel niponii
lansează o nouă platformă tehnică
derivată din filosofia TNGA, noua
platformă purtând numele GA-B.
Ideea de bază e aceeaşi – mai
multă naturaleţe şi emoţie în condus.
Şi dacă platformele mai mari fac
uz exclusiv de suspensii multilink
pe spate, mergând admirabil
împotriva valului, atunci noua platormă tehnică destinată modelelor compacte poate face uz şi de o bară de torsiune pe spate. Dar, pe lângă această arhitectură, puntea spate va putea primi şi multilink! O, să existe oare un viitor Yaris, de exemplu, cu suspensie multilink pe spate? Asta ar fi o chestie aproape unică în segment!
Noua platformă promite şi un centru de greutate coborât, cu o poziţie de condus pe măsura emoţiilor dorite. De asemenea, platforma e gândită să maximizeze spaţiul interior al modelelor care vor face uz de ea. Pentru asta ampatamentul va fi maxim de lung posibil, în funcţie de dimensiunea modelelor.
Deşi nu avem prea multe informaţii oficiale despre modelul care va face uz primul de ea, putem intui că viitoarea generaţie Toyota Yaris ar putea fi
prima care va îngloba noua platformă, iar lista de modele ar mai putea cuprinde şi alte lansări viitoare. Cert e că lucrurile par să devină tot mai
interesante în familia Toyota în materie de platforme tehnice şi plăcere în condus!
PiataAuto.mdIlie Toma
1
2,559
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!