Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

(VIDEO) Koenigsegg stabileşte un nou record în rândul hypercar-urilor! De această dată în exerciţiul 0-400-0 km/h

27 Septembrie 2019 - 17:42
Denis Godorozea
Koenigsegg Regera stabileşte un nou record în rândul hypercar-urilor. Modelul suedez s-a impus cu un nou timp de referinţă în exerciţiul de accelerare şi frânare 0-400-0 km/h, unul mai bun decât cel stabilit de recordmanul anterior, care tot un Koenigsegg este, hypercar-ul Agera RS.

Până la Koenigsegg, în exerciţiul respectiv s-a impus Bugatti Chiron, care în 2017 a reuşit să accelereze până la 400 km/h şi să oprească în 41.96 secunde. Ulterior recordul a fost bătut de Koenigsegg Agera RS, care a executat acelaşi exerciţiu în 36.44 secunde, pentru ca mai târziu să îmbunătăţească propriul timp cu încă 3 secunde.
Noul record este stabilit de noul Koenigsegg Regera, care s-a dovedit a fi mai bun decât predecesorul în repriza 0-400-0 km/h cu aproximativ 2 secunde — 31.49 secunde. De altfel, constructorul consideră că hypercar-ul ar putea stabili un timp şi mai bun, iar asta pentru că recordul cucerit acum a fost stabilit pe un traseu cu o calitate mai proastă a carosabilului, iar pilotul din spatele volanului s-a văzut nevoit să ocolească porţiunile de drum avariate. Koenigsegg Regera a atins viteza de 400 km/h în 22.87 secunde pe o distanţă de 1,613.2 metri, având nevoie de doar 8.62 secunde pentru a opri în loc, şi o distanţă de doar 435.26 metri.
Amintim că hypercar-ul Koenigsegg Regera este propulsat de un sistem hibrid, cu benzinar twin-turbo V8 de 5.0 litri, acompaniat de 3 motoare electrice. Sistemul de propulsie livrează în tandem 1,500 CP şi 2,000 Nm. Viteza de 100 km/h este cucerită în 2.8 secunde.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter