Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Viitorul bestseller german Volkswagen Golf 8 a fost deconspirat aproape în întregime

26 Septembrie 2019 - 17:51
Denis Godorozea
Premiera mondială a celei de-a opta generaţie Volkswagen Golf va avea loc în cadrul unui eveniment special în luna octombrie a acestui an. Germanii pregătesc un aspect familiar, dar puternic modificat pentru noua generaţie, comparativ cu modelul actual. Totodată se pregăteşte şi o versiune cu propulsie plug-in hybrid, iar în spaţiul web au fost publicate şi primele informaţii despre viitorul Golf GTE.
Hatchback-ul hibrid Volkswagen Golf GTE de generaţie nouă a fost surprins de "spionii auto" cu câteva zile mai devreme. Despre substratul tehnic electrificat sugerează priza de încărcare a bateriilor de pe aripa stângă din faţă, iar concomitent a fost deconspirat aproape în întregime şi aspectul exterior al noului Golf. Astfel, Golf 8 va păstra un calandru de dimensiuni mici dominat de sigla Volkswagen în partea din faţă, însă farurile, aparent ondulate, vor avea o formă absolut nouă şi isteaţă pentru Golf. Deşi farurile sunt acoperite cu peliculă protectoare de culoare neagră şi gri, putem observa un element ascuţit ce pleacă pe aripile faţă, care va include, cel mai probabil, sistem de iluminare LED pentru viraje sau lumini de zi. Aspectul blocurilor optice spate rămâne a fi secret, întrucât aici nemţii au camuflat mai bine formele originale.
Totodată au apărut şi primele informaţii despre substratul tehnic al viitorului Golf GTE, cu sistem de propulsie plug-in hybrid. Astfel, potrivit vocilor apropiate companiei, sub capota hibridei se va situa un benzinar turboaspirat din seria TSI de 1.5 litri, de circa 150 CP. Motorul termic va fi asistat de unul electric, în tandem cu care sistemul va livra circa 200 CP. Golf 8 în ipostaza GTE va beneficia şi de o baterie cu o capacitate mai mare, graţie căreia în regim electric hatch-ul hibrid va putea parcurge până la 70 km în regim 100% electric şi va indica un consum mediu de combustibil de circa 1.8 litri.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter